Jumătate de milion de euro, găsită la perchezițiile DNA în industria de armament. Banii erau ascunși în pungi și plicuri

0
21

Aproximativ 500.000 de euro au fost descoperiți de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în timpul perchezițiilor efectuate într-un dosar de corupție care vizează conducerile Uzinelor Mecanice București și Plopeni, două companii strategice ale industriei românești de apărare, potrivit informațiilor obținute pe surse.

Cea mai mare parte a banilor ar fi fost găsită la domiciliul lui Tiberiu Pîrvu, directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni. Sumele erau ținute în pungi și plicuri, susțin sursele citate.

Descoperirea este cu atât mai spectaculoasă cu cât valoarea totală a mitelor descrise până în acest moment de anchetatori este de aproximativ 98.000 de lei, echivalentul a mai puțin de 20.000 de euro. Proveniența întregii sume de aproximativ 500.000 de euro și eventuala sa legătură cu faptele cercetate urmează să fie stabilite în anchetă.

Trei directori ai companiilor de stat au fost reținuți pentru presupuse fapte de luare de mită. Alături de aceștia a fost reținut și omul de afaceri care ar fi controlat în fapt mai multe firme furnizoare ale industriei de apărare.

Directorul Uzinei Mecanice București, acuzat de 12 acte de luare de mită

Mihai Rafiu, directorul general al Uzinei Mecanice București, este cercetat pentru luare de mită în formă continuată, anchetatorii reținând în sarcina sa 12 presupuse acte materiale.

Potrivit surselor judiciare, Rafiu ar fi primit de la omul de afaceri identificat prin inițialele V.M., direct sau prin intermediul unei alte persoane, suma totală de 48.000 de lei.

Banii ar fi fost remiși în 12 tranșe egale, de câte 4.000 de lei.

În schimbul sumelor, directorul ar fi intervenit în exercitarea atribuțiilor sale referitoare la inițierea unor proceduri de achiziție, derularea contractelor încheiate între uzină și firmele controlate în fapt de V.M., precum și aprobarea plății facturilor emise de aceste societăți.

Uzina Mecanică București este filială a Companiei Naționale ROMARM și una dintre unitățile importante ale industriei naționale de apărare. Compania este implicată în producția, integrarea și mentenanța vehiculelor blindate și participă, alături de General Dynamics European Land Systems, la programul transportoarelor blindate Piranha V destinate Armatei Române. ROMARM anunța că o parte dintre vehicule urmau să fie fabricate într-un grad tot mai mare în România, inclusiv în ceea ce privește carcasa și blindajul.

Aproape 26.000 de lei pentru comenzile și plățile de la Plopeni

Tiberiu Pîrvu, directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni, este acuzat de luare de mită în formă continuată, în cazul său fiind cercetate trei presupuse acte materiale.

Pîrvu ar fi primit direct de la V.M. suma totală de 25.900 de lei, în trei tranșe.

Banii ar fi fost dați în legătură cu aprobarea comenzilor și efectuarea plăților aferente contractelor încheiate de uzină cu societățile comerciale controlate în fapt de omul de afaceri.

Tot la Pîrvu ar fi fost descoperită, potrivit surselor, cea mai mare parte a celor aproximativ 500.000 de euro ridicați în urma perchezițiilor. Banii ar fi fost păstrați în mai multe pungi și plicuri.

Simpla descoperire a numerarului nu înseamnă însă automat că întreaga sumă provine din presupusele fapte de corupție. Anchetatorii vor trebui să stabilească proveniența banilor, dacă aceștia au fost declarați și dacă există o legătură între ei și contractele investigate.

Directorul comercial ar fi cerut mita încă o dată, susținând că bancnotele erau false

În dosar a fost reținută și Liliana Sorescu, directorul comercial al Uzinei Mecanice Plopeni, acuzată de două fapte de luare de mită.

Aceasta ar fi pretins și primit de la V.M., în mai multe tranșe, suma totală de 24.250 de lei.

Banii ar fi fost oferiți în legătură cu lansarea comenzilor către societățile comerciale controlate de omul de afaceri și cu îndeplinirea formalităților necesare pentru recepția bunurilor livrate uzinei.

Un detaliu neobișnuit al dosarului este că directoarea comercială ar fi susținut că o parte dintre bancnotele primite erau false și i-ar fi cerut omului de afaceri să-i dea din nou banii.

Uzina Mecanică Plopeni, de asemenea filială ROMARM, produce muniție de diferite calibre, inclusiv muniție explozivă, trasoare și proiectile perforante incendiare. Compania are o tradiție de peste opt decenii în producția de muniție de artilerie, inclusiv pentru forțele Sistemului Național de Apărare.

Firme controlate din umbră de omul care ar fi plătit mita

V.M. ar fi administratorul în fapt al mai multor societăți comerciale care aveau deja contracte cu unități ale industriei de apărare sau încercau să obțină noi contracte.

Acesta a fost reținut pentru dare de mită și complicitate la luare de mită.

Potrivit surselor, firmele prin intermediul cărora ar fi fost derulate operațiunile nu erau administrate oficial de V.M., însă omul de afaceri le-ar fi controlat în realitate și s-ar fi ocupat inclusiv de remiterea banilor către directorii companiilor de stat.

Societățile furnizau uzinelor servicii de mentenanță, materiale și alte produse ori servicii necesare activității. Miza presupuselor plăți era inițierea achizițiilor, lansarea comenzilor, recepția bunurilor și, în final, achitarea facturilor.

Un nou scandal de corupție la Uzina Mecanică Plopeni

Noul dosar apare la numai câteva luni după ce Tribunalul București a pronunțat o primă sentință într-o altă cauză de corupție legată de Uzina Mecanică Plopeni.

În acel dosar, fostul director comercial Marian Bratu a fost condamnat în primă instanță la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, iar o consilieră juridică a primit o pedeapsă de doi ani cu suspendare. Hotărârea nu este definitivă.

Acuzațiile vizau pretinderea unor sume și produse pentru aprobarea unor plăți, emiterea unor bilete la ordin și continuarea relațiilor comerciale dintre uzină și firma unui om de afaceri. Potrivit DNA, ar fi fost cerut inclusiv un procent de 50% din valoarea unor contracte, iar în cauză au fost menționate sume de bani și 13 carcase de miel.

ROMARM acuză deficiențe semnalate Ministerului Economiei

Compania Națională ROMARM, în subordinea căreia funcționează cele două uzine, a transmis că sprijină orice acțiune legală care urmărește consolidarea și relansarea industriei de apărare.

Conducerea companiei susține că problemele din filiale sunt consecința unor deficiențe semnalate în repetate rânduri Ministerului Economiei și afirmă că a propus măsuri pentru reformarea structurilor de conducere.

ROMARM a invocat degradarea activelor, decalajele tehnologice și chiar „devalizarea secțiilor de producție”, precizând că activitatea legală și contractele în derulare nu ar trebui să fie afectate de anchetă.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate