HAMZA, brand românesc de îmbrăcăminte creat de designerul Ștefan Hamza, deschide marți, 9 iunie 2026, în Palas, prima sa locație din Nord-Estul României. În noul magazin aflat în Atriumul Palas vor fi disponibile colecțiile complete ale brandului pentru femei, bărbați și copii.
Simplitate, consistență și atenție la detalii sunt valorile pe care a fost fondat brandul în 2020 de Ștefan Hamza. HAMZA aduce acum mai aproape de ieșeni colecții pentru femei, bărbați și copii. De la tricouri, cămăși și pantaloni, până la costume, rochii, piese din stofă, lână, satin sau mătase, magazinul va reuni cele mai noi lansări ale brandului, dar și ediții limitate.
„Deschiderea magazinului din Palas Iași este un moment special pentru noi. În urmă cu patru ani, HAMZA participa la Romanian Creative Week. În cadrul evenimentului, brandurile aveau posibilitatea să expună câteva standuri în Atriumul din Palas pentru câteva zile. Acum, tot în Atriumul Palas, HAMZA deschide al șaselea magazin al brandului, în mai puțin de un an și jumătate. În spațiul unde cândva existam doar pentru câteva zile, acum construim ceva permanent”, a declarat Ștefan Hamza, fondator HAMZA.
Toate piesele vestimentare create de brandul HAMZA sunt realizate din materiale premium, motiv pentru care multe dintre acestea sunt realizate în ediții limitate. Accentul pus pe calitatea materialelor, construcția produsului și atenția la detalii au transformat HAMZA într-un brand românesc prezent inclusiv în cadrul Paris Fashion Week.
Vino marți în Palas și descoperă brandul HAMZA!
Departament PR
W: www.palasiasi.ro
E: [email protected]


























































