VIDEO Incendiu de proporții la Tiki Village

0
49

În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în zona Tiki Village, situată pe Șoseaua Ciric, în municipiul Iași.

La locul evenimentului au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, respectiv patru autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), o autospecială pentru intervenții și salvări de la înălțime (ASII) și o autospecială de descarcerare (AID), încadrate cu echipajele aferente.

Potrivit primelor informații, incendiul s-ar manifestă la o construcție din cadrul unei locații aflate, din informațiile preliminare, în stare de neutilizare/dezafectare. Echipajele de intervenție execută recunoașterea zonei și acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru limitarea propagării flăcărilor la eventualele obiective învecinate.

Misiunea este în desfășurare. Revenim cu informații pe măsura desfășurării intervenției.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate