Țeapă cu bilete la Metallica. Fani lăsați la poartă deşi au plătit: Le cumpărasem de pe un site ultra cunoscut

0
16

Numeroşi fani ai muzicii heavy metal au ratat concertul Metallica de pe Arena Naţională, deşi aveau bilete cumpărate printr-o cunoscută platformă de resell. Mulţi dintre ei au fost opriţi la intrare după ce biletele s-au dovedit a fi false. Printre păgubiţi se află şi fostul şef al ANPC, Horia Constantinescu, care a povestit pe Instagram experienţa trăită: „Am stat la coadă, iar când am ajuns aproape de ultimul filtru am aflat că biletul meu nu era valid”.

Legendara trupă Metallica a concertat pentru a cincea oară în Bucureşti. Peste 60.000 de oameni şi-au trăit visul aseară pe Arena Națională. Atât stadionul, cât și străzile din împrejurimi au fost arhipline. Mulți fani care nu au prins bilete au venit până la intrare doar pentru a asculta câteva fragmente din cele mai cunoscute melodii, cele cu care toţi au crescut.

„Le cumpărasem de pe Viagogo”

Au fost, însă, şi momente mai puţin plăcute. Cei care au încercat să-şi cumpere bilete pe ultima sută de metri au avut parte de suprize neplăcute: ţepele online. Printre victime se află şi Horia Constantinescu, fostul şef al ANPC. „Le cumpărasem de pe o pagină de internet aparent ultra-para, cunoscută: Viagogo. Lângă mine mai erau și alții care și-au luat țeapă. Nu mă satisface deloc acest lucru, chiar îmi pare rău. 

Îmi pare rău că nu-i văd pe cei de la Metallica și îmi pare rău că se întâmplă iată și la case mai mari. Din păcate îi voi vedea în materiale de pe video”, a spus şeful Protecției Consumatorului Constanța.

Pe rețele sociale s-au plâns şi alţi fani ai trupei de aceeași situație. Biletele au fost urcate pe platforma populară la preţuri uriaşe şi ar fi fost vândut de mai multe ori. Au avut noroc cei care au intrat primii, restul nu.

Metallica a făcut show pe Arena Naţională

„Familia Metallica la Bucureşti este în viaţă”, a spus James Hetfield de mai multe ori în timpul concertului de miercuri seară, de pe Arena Naţională. Şi pentru a le mulţumi fanilor au ales să cânte în română, mai exact Robert Trujillo a interpretat, în română, melodia „Cine eşti tu, oare?” a formaţiei Compact. „Am lucrat la ea chiar înainte de show. Dacă ştiţi versurile, vă rog să cântaţi cu noi. Eşti pregătit, Kirk?”, a fost îndemnul chitaristului.

„Creeping Death” a deschis show-ul de la Bucureşti, după celebra „The Ecstacy of Gold” – Ennio Morricone. Considerată una dintre cele mai populare piese ale trupei şi în prezent a doua cea mai interpretată piesă în concertele live, „Creeping Death” a fost lansată în 23 noiembrie 1984, ca single principal şi singurul comercial al albumului „Ride the Lightning”. „Creeping Death” descrie cea de-a zecea plagă a Egiptului. A fost doar începutul pentru un show „zgomotos”, în cel mai plăcut mod.

Aşa cum obişnuieşte, Metallica include în setlist piese foarte cunoscute. A fost cazul cu „For Whom the Bell Tolls”, clasată în 2023 de revista Rolling Stone pe locul 39 în lista „Cele mai bune 100 de piese heavy metal din toate timpurile”. Uralele nu s-au lăsat aşteptate. Au urmat „Holier than thou” şi „Harvester of Sorrow”.

Şi pentru a reveni către „zilele noastre”, Metallica a ales „Lux Æterna”, piesă inclusă pe cel de-al unsprezecelea album de studio intitulat „72 Seasons” (2023), o piesă thrash metal descrisă de Hetfield ca fiind similară cu noul val de heavy metal britanic. Versurile vorbesc despre relaţia trupei cu fanii, iar titlul înseamnă „lumină eternă” în latină.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments