Fostul judecător constituțional și fost ministru al Justiției, Tudorel Toader, crede că actuala coaliție de guvernare nu se va rupe, însă „se va reconfigura”. În contextul în care PSD decide chiar astăzi dacă mai continuă sau nu alături de premierul Ilie Bolojan, Toader indică posibilitatea unei soluții: schimbarea șefului Guvernului, dar păstrarea majorității actuale. El explică mecanismele constituționale care ar putea fi activate și sugerează că scenariul cel mai probabil este o reconfigurare politică, nu o prăbușire a guvernării.
Ce se întâmplă dacă PSD își retrage miniștrii
„Dacă PSD își retrage miniștrii se numește că se schimbă configurația politică a guvernului, ori Guvernul este sub control parlamentar. Parlamentul investește prin votul de încredere, Parlamentul poate să-l demită prin moțiune. Aici vedeți când are loc votul de investitură în două direcții: programul de guvernare și structura Guvernului. Când spunem de miniștri, nu-s numai cei din prima linie sunt și secretari de stat și miniștri fără portofoliu și miniștri cu împuterniciri speciale pe lângă prim-ministru.
Dacă un partid își retrage miniștrii, atunci premierul va desemna interimari în locul celor care se retrag. Interimatul durează 45 de zile. Problema este aici că legea privind organizarea guvernului nu prevede doar 45 de zile, ceea ce teoretic ar însemna că ulterior premierul poate să-i mai schimbe încă o dată și încă o dată.”, a declarat Tudorel Toader, într-o intervenție la Digi24.
Fostul ministru al Justiției detaliază astfel cadrul legal și arată că există soluții temporare pentru funcționarea Guvernului, chiar și în cazul unei retrageri a unui partid important din coaliție.
Scenariul unei noi majorități cu alt premier
„Dar, în acest mecanism de control al Paralamentului asupra Guvernului, sigur, poate ca să introducă o moțiune de cenzură și Guvernul să pice. Rămâne un guvern cu capacitate juridică redusă care doar să administreze problemele țării.
Eu personal cred că alianța de guvernare nu se va rupe, doar că se va reconfigura. Probabil că există și o înțelegere: președintele desemnează un alt candidat la funcția de prim-ministru care polarizează o majoritate tot din cele 4 partide”, mai spune el.
În opinia lui Tudorel Toader, scenariul cel mai probabil nu este căderea definitivă a actualei majorități, ci înlocuirea premierului cu un alt candidat capabil să mențină sprijinul politic al acelorași partide.
„Eu personal cred că alianța de guvernare nu se va rupe, doar că se va reconfigura. Probabil că există și o înțelegere: președintele desemnează un alt candidat la funcția de prim-ministru care polarizează o majoritate tot din cele 4 partide”, conchide Toader.
PSD decide direcția guvernării
Declarațiile vin în momentul în care social-democrații se află în plin proces de consultare internă pentru a decide dacă mai susțin actualul Executiv. Aproximativ 5.000 de membri ai partidului urmează să fie consultați, într-o decizie care poate schimba rapid arhitectura politică de la vârful statului.

























































