Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor magistraților: „Un gest de echitate, așteptat de societatea noastră”

0
6

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a promulgat, vineri dimineață, legea privind pensiile magistraților, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.

Șeful statului a transmis că noua reglementare, care prevede recalibrarea modului de calcul al pensiilor, reprezintă „un gest de echitate” așteptat de societate.

„Am promulgat în această dimineață legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră”, a declarat președintele.

Nicuşor Dan: Încrederea cetățenilor în stat se recâștigă prin reforme

Nicușor Dan a subliniat că astfel de măsuri contribuie la consolidarea încrederii în instituțiile statului.

„Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate”, a afirmat acesta.

Mesaj pentru magistrați

Totodată, președintele i-a asigurat pe magistrați că activitatea lor este respectată și că rolul lor în arhitectura statului rămâne esențial.

„Îi asigur pe magistrați că munca lor este respectată, iar importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută. Voi susține măsurile legislative și administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condițiilor în care își desfășoară activitatea”, a transmis Nicușor Dan.

De ce a fost „amânată” promulgarea legii

Administrația Prezidențială a explicat de ce președintele Nicușor Dan nu a promulgat mai devreme legea privind pensiile magistraților, deși Curtea Constituțională anunțase că actul normativ este constituțional.

Instituția a precizat că legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu a fost declarată constituțională de Curtea Constituțională a României în data de 18 februarie 2026, însă promulgarea nu putea avea loc imediat.

„Conform articolului 77, alineatul 3 din Constituţia României, o lege care a făcut obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate poate fi promulgată de Preşedintele României doar după primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”, se arată în comunicatul oficial.

Astfel, potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Nicușor Dan putea semna decretul de promulgare doar după comunicarea oficială a deciziei CCR și publicarea acesteia, procedură prevăzută expres de Constituție.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments