Angajații din mai multe instituții aflate în subordinea Ministerului Culturii au reacționat, în aceste zile, față de proiectul pilot lansat de Ministerul Culturii, care propune un set de reguli privind normarea activității artiștilor și a personalului din teatrele naționale.
Măsurile au stârnit nemulțumiri puternice în rândul breslei artistice, Senatul UNITER criticând dur noile instrucțiuni referitoare la evidența timpului de muncă în instituțiile de spectacole.
UNITER: „Birocratizare și devalorizare a artei”
Într-o scrisoare deschisă, reprezentanții UNITER susțin că regulile propuse de Ministerul Culturii duc la birocratizarea excesivă a activității artistice și la devalorizarea artei și a artiștilor, prin aplicarea unor criterii care nu țin cont de specificul procesului de creație.
Reacție fermă de la Teatrul Național Iași
Și colectivul artistic al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași a transmis un comunicat oficial în care respinge categoric obligativitatea normării muncii artistice, calificând măsura drept aberantă și incompatibilă cu actul de creație.
Actorul Ionuț Cornilă a declarat că noile reguli pun sub semnul întrebării onestitatea și buna-credință a oamenilor de teatru:
„Obligativitatea de a norma munca artistică specifică teatrului este aberantă, inutilă, constrânge și contravine procesului de creație artistică.
Prin astfel de norme se pune la îndoială cinstea, onestitatea și buna-credință ale oamenilor de teatru.
Criteriile de evaluare sunt jignitoare, pentru că lucrul la un rol sau la un spectacol are un caracter permanent – zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună – și nu poate fi cuantificat după criterii industriale.”
Apel pentru o lege a teatrelor
În opinia colectivului artistic ieșean, criza generată de aceste instrucțiuni evidențiază necesitatea adoptării unei legi a teatrelor, care să țină cont de specificul muncii de creație și de criterii de evaluare adaptate instituțiilor de spectacole.
Ministerul Culturii: „Nu se schimbă modul de pontaj”
De cealaltă parte, ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a declarat, astăzi, pentru Radio România Iași, că pontajele în teatre vor fi realizate în continuare după aceleași principii ca până acum, conform legislației în vigoare:
„Pontajele se vor face pe aceleași principii pe care se fac de 36 de ani, în baza Codului muncii, a Legii 153 privind salarizarea unitară în instituțiile publice și a legii speciale, Ordonanța 21 din 2007, privind organizarea și funcționarea instituțiilor de spectacole și concerte.”





















































