Istoric: Este posibil să vedem curând un lider autoritar în fruntea României. “Se poate întâmpla de pe o zi pe alta”

0
14

România ar putea ajunge, în viitorul apropiat, sub conducerea unui lider cu tendințe autoritare, iar acest lucru s-ar putea întâmpla “de pe o zi pe alta”.

Avertismentul vine de la istoricul Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, specialist în istoria URSS și a Europei de Est. Într-un interviu acordat lui Cristian Leonte, Popa explică de ce riscul este real și de ce instaurarea unui regim autoritar ar putea avea loc mult mai repede decât ne-am imagina.

Întrebat dacă vede posibil ca la conducerea României să ajungă un lider autoritar, Popa a răspuns că “acest scenariu este posibil” și a explicat că instalarea unui regim antidemocratic s-ar putea face chiar “de pe o zi pe alta”.

Spre deosebire de trecut, a explicat el, evoluțiile politice din prezent se accelerează dramatic, pe fondul unui context internațional instabil.

Regimuri cum sunt cele din Rusia și Ungaria au avut nevoie de ani întregi pentru a devia spre dictatură sau autocrație, spune el, dar schimbările politice din Statele Unite arată că acum transformările de acest gen sunt foarte rapide.

„Ce este particular acestor evoluții este accelerarea. Nu mai avem o construcție treptată a sistemelor autoritare, cum s-a petrecut în Rusia, cum s-a petrecut chiar și în Ungaria. Aici, iată că și regimul Trump ne arată o accelerare semnificativă a evoluțiilor”, a spus Popa.

„Regimurile autoritare se pot instaura de pe o zi pe alta”

Popa explică faptul că, odată ce marile puteri își stabilesc propriile zone de influență și regulile noului sistem internațional devin clare, statele mai mici pot deveni vulnerabile.

Cosmin Popa: „Odată fixate noile reguli ale sistemului internațional, nu mai este nevoie de tatonări, nu mai este nevoie de negocieri, astfel încât terenul autoritarismului să fie consolidat pas cu pas. Odată fixat contextul regional, contextul internațional, regimurile autoritare se pot instaura destul de repede, de pe o zi pe alta”.

Astfel de analize sunt prezente și în rapoarte recente ale unor analiști occidentali, care arată că Europa Centrală și de Est este una dintre regiunile unde regresul democratic este cel mai accentuat în ultimul deceniu.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments