Orice tulburare de comportament poate produce în jur „convulsii” sociale sau de situație, bulversând normalitatea.
Mitomania este una dintre cele mai distructive boli psihice, în plan social. Oamenii aceștia, care nu se pot abține de la minciună, creează lumi paralele sau labirinturi în care se pot rătăci și profesioniștii cu standarde înalte.
Nina Cosma Lariu, o escroacă veritabilă, care are la activ zeci, zeci de victime, a putut fi, cu ușurință, concubina unui psiholog, numitul Eduard Puiu din București, bărbat trecut de 50 de ani, cu un copil mare, fiica fiind studentă.
Oamenii din anturajul psihologului spun că, în cei 2 ani de parteneriat (concubinaj), Nina Cosma Lariu „l-a făcut la psihic pe Eduard Puiu” și l-a pus să închirieze apartament în București, sub pretextul că își dorește o relație serioasă cu aceasta, dar a prins-o cu un cetățean moldovean în pat, un anume Andrei Cușnir, interlop cunoscut în Republica Moldova.
Acesta s-a plâns prietenilor săi că a ajuns să facă ședințe de psiho-terapie. I se spune acum „psihologul care are nevoie de psiholog”, Eduard Puiu ajungând el însuși o victimă.
În prim plan, psihologul Eduard Puiu din București
Nina Cosma Lariu „l-a dus de nas” și pe comisarul-șef Marius Andronache, de la Poliția Municipiului Iași, despre care spunea că „ia cina” sau că „merge până la el” (la locul de muncă) ca să rezolve probleme urgente, ce țineau de dosare penale, iar Nina Cosma Lariu încasa onorarii de mii de euro, care să înglobeze și rezultatul spectaculos, fructul intervenției la dl. comisar-șef de la Poliția Mun. Iași, dl. Marius Andronache, Șef Birou Universitar.

În prezent, DGA Iași investighează presupuse acte de corupție ale unor polițiști la care apela Nina Cosma Lariu sau poate doar pretindea.
Despre comisarul-șef Marius Andronache spunea, de multe ori, că este îndrăgostit de ea și simula discuții cu acesta, în care îi ordona să rezolve probleme grave și urgente „ale clienților săi”(în fapt, victimele sale).
Ancheta va stabili dacă comisarul-șef în cauză o vizita la domiciliu sau dacă se lăsa vizitat la locul de muncă. Procurorii au ridicat informații din registrele de evidență ale ofițerilor de servici de la Poliția Mun. Iași, dar și de la jandarmii unităților de Parchet.
Este foarte probabil ca Nina Cosma Lariu, în activitatea complexă de escroc profesionist, să aibă și complici, întrucât modul de operare este descris în același fel de către victimele sale: aceasta vorbește la telefon cu un bărbat, care îi garantează rezolvarea favorabilă a problemei sau care îi promite o dată certă de soluționare a unei cereri, adrese, eliberări de permis, etc.

Nina Cosma Lariu a atins apogeul când l-a „făcut” și pe procurorul Lucian Mitrică, de la Parchetul Curții de Apel Iași.
Într-un dosar penal instrumentat de către acesta, Nina Cosma Lariu a pretins că este jurist la o firmă falimentară, cu obiect de activitate „suport servicii artistice”, iar firma are sediul pe un maidan al Mun. București , fiind una dintre firmele managerului artistic Radu Groza.

Un alt fost concubin al Ninei Cosma Lariu, mai mare ca vârstă decât tatăl său, numitul Radu Groza din București, s-a lăsat înduplecat și a achiesat la acest fals penibil: a făcut-o, din condei, pe fosta iubită, jurist pentru 3 luni de zile, plătindu-i un salariu de 7000 de lei cu titlu de „drepturi salariale” , în condițiile în care firma era pe 0.
Escrocheria face obiectul unui dosar penal, anchetat în prezent de către Parchetul Judecătoriei Iași, Nina Cosma Lariu fiind acuzată de „fals în declarații”, iar ANAF Iași și ANAF București se ocupă, deopotrivă, de verificarea contabilității firmei „trase de pe șină”, dar care își permite un „jurist de lux” (Radu Groza are numeroase firme de pe care lucrează ocult, ceea ce este în atenția structurilor).
Curajul infracțional al acesteia crește, iar, într-un alt dosar penal, în care este audiată ca martor, la Parchetul Curții de Apel Iași, polițistul-delegat consemnează într-un act procedural, de două ori la rând: „doamna avocat Nina Cosma Lariu”.
Tânărul polițist de la SIC Iași, cu 3 ani experiență, este anchetat, în prezent, pentru „neglijență în serviciu”. Acesta nu a făcut verificări cu referire la ocupația martorei Nina Cosma Lariu, verificări care țineau de activitatea polițienească și a căzut sub impresia falsă că aceasta este apărător al legii.
Ceea ce este mai grav, este faptul că un procuror de la Curtea de Apel Iași este faultat, și el, de două ori la rând, de către Nina Cosma Lariu, acesta neobservând că a trecut de la „jurist” la „avocat”, la o diferență de mai puțin de un an de zile.
Procurorul Curții de Apel Iași, dl. Lucian Mitrică, a trecut cu vederea sau nu a observat (???!!!) că, în același dosar, erau și alte referințe (adrese oficiale) cu privire la faptul că Nina Cosma Lariu este „casnică”, de fapt.
Cert este că aceasta nu a avut niciodată loc de muncă!
Este foarte probabil ca procurorul Lucian Mitrică „să dea cu subsemnatul”, la rândul său, din cauza lipsei de vigilență și a faptului că nu a făcut verificări cu privire la ocupația Ninei Cosma Lariu, în niciunul dintre cele două dosare aflate în achetă proprie.
Oameni în toată firea și cu cariere profesionale pot risca, dacă nu sunt atenți la comportamentul simulat al mitomanilor și dacă nu verifică, chiar și ceea ce li se pare pe deplin evident.
Așa s-a întâmplat în dosarele Parchetului Curții de Apel Iași, unde calitatea de „jurist”, respectiv „avocat” a Ninei Cosma Lariu „trăgea la cântar” în declarația dată, dând, în mod artificial, probitate celor consemnate de către anchetatori.

Zeci de persoane, din mai multe județe, sunt chemate la audieri, pentru a descâlci situațiile create de către Nina Cosma Lariu, care a indus mai multor persoane ideea că este avocată, chiar una de succes (au fost reproduse, cu ocazia altor articole, conversațiile Ninei Cosma Lariu care pretindea că vine de la Strasbourg, de la Consiliu, iar victimele sale spun, în declarații, că aceasta obișnuia să arate bilete de avion cumpărate pentru Europa, unde pretindea că profesează frecvent).
Procurorii pot dispune chiar arestarea acesteia, mai ales dacă vor corobora informațiile cu încasările din conturile personale (aceasta are conturi la 4 bănci și folosește și Contul Revolut pentru „afaceri”).

Psihologul Eduard Puiu este verificat, în prezent, de către ANAF Iași, cu suspiciunea că și-a plasat, în anii 2022, 2023, onorariile profesionale în conturile fostei concubine, numita Nina Cosma Lariu, cu care a avut o relație de 2 ani de zile, iar sumele evazionate sunt de peste 500 de mii de lei.
Av. Radu Iulian Rusu și av. Roxana Basarab(fostă Nechifor) sunt anchetați de către ANAF Iași, tot pentru ascunderea onorariilor profesionale în conturile complicei lor, Nina Cosma Lariu, care îi comisiona pentru serviciile făcute.
Nina Cosma Lariu, ajutată, cel mai probabil, de prietenul av. Radu Iulian Rusu, a conceput o „schemă” de găzduire a onorariilor, folosind 11 conturi, la 4 bănci, după „metoda evantai”, pentru a se pierde urma banilor(onorariile de psiholog și de avocat erau primite când într-un cont, când în altul, după care erau transferate dintr-un cont în altul, pentru a li se pierde urma, iar sumele erau extrase eșalonat) .
Nina Cosma Lariu obișnuia să deschidă și să închidă conturi și să transfere, de asemeni, dintr-un cont în altul (din euro în lei), banii (onorariile profesionale), ajutându-și prietenii avocați, dar și pe concubinul Eduard Puiu pentru a disipa încasările, astfel făcându-se o „evaziune fiscală totală”.
Recent, ANAF Iași a sesizat instituția Parchetului pentru fapte de „complicitate la evaziune fiscală”(pentru Nina Cosma Lariu) și „evaziune fiscală” (pentru prietenii acesteia: psihologul Eduard Puiu și cei doi avocați din Baroul de Avocați Iași).
În acest caz , a fost sesizat și Oficiul de Spălare al Banilor, Corpul de Control al Ministrului Finanțelor, Colegiul Psihologilor din România, dar și Uniunea Barourilor din România.
Cel mai probabil, cei în cauză s-au constituit într-un grup infracțional organizat, suspiciunile de acest fel existând, în circumstanțele în care s-au ascuns zeci de mii de euro, încasați de către av. Radu Iulian Rusu din Iași și zeci de mii de lei, încasați de către psihologul Eduard Puiu din București.
Nina Cosma Lariu a fost chemată la ANAF Iași pentru a da explicații, imputându-i-se mai multe sute de mii de lei, cu titlul de impozit datorat statului pentru tranzacții aparținând prietenilor și concubinilor săi, urmând a se institui sechestre asiguratorii, atât pe bunurile celor care au evazionat sumele datorate statului, cât și pe bunurile complicei acestora, numita Nina Cosma Lariu.
Răspunderea civilă a Ninei Cosma Lariu se află în concurs cu răspunderea avocaților Radu Iulian Rusu și Roxana Basarab(fostă Nechifor), dar și a psihologului Eduard Puiu.
Statul va executa persoanele găsite solvabile, urmând ca cei prinși în schema grupului de evazioniști să se regleze între ei cu privire la sumele datorate ANAF-ului, fiind o răspundere solidară.
Altfel spus, în spatele escrocheriilor Ninei Cosma Lariu au stat profesioniști, care au ajutat-o, aceștia făcând schimb de avantaje cu Nina Cosma Lariu: aceasta „le-a ținut spatele” prietenilor și concubinilor săi, ascunzându-le încasările, iar, în oglindă, aceștia au girat faptele sale de „înșelăciune” (se pretindea avocat și încasa de „clienții” săi naivi sume importante de bani, primite, în mare parte, în Contul Revolut).
Cu toții au știut că Nina Cosma Lariu nu este avocat și că articolele de presă, comandate de către aceasta, într-o adevărată campanie, pe parcursul mai multor ani (2017 — 2021), sunt false, iar, într-o situație recentă, Nina Cosma Lariu a pretins că este și psiholog, în condițiile în care este doar studentă la o Facultate particulară de Psihologie din Chișinău.
Ceea ce duce la ideea de afacere, în toată regula, este și faptul că , împuternicit pe conturile Ninei Cosma Lariu este tatăl acesteia, Ion Cosma Lariu, care „închide ochii” la faptul că fiica sa tranzitează zeci de mii de euro și de lei, aparținând mai multor persoane, perioadă în care toată familia Cosma Lariu se declară „fără venituri” și „fără loc de muncă”(raportările ANAF).
Un alt mod de a proba ilegalitățile financiare este compararea dintre viața dusă de către evazioniști (mașinile aflate în proprietate, excursii în străinătate, etc) și declarațiile anuale făcute la ANAF.
În prezent, familia Ninei Cosma Lariu, dar și cei doi foști concubini, Eduard Puiu și Radu Groza, precum și avocații Radu Iulian Rusu și Roxana Basarab (fostă Nechifor) se află în ancheta FISC-ului, urmând a fi sesizată Poliția Economică și Parchetele competente și, cel mai probabil, Oficiul de Spălare al Banilor, în circumstanțele în care se va aprecia că plățile au caracter suspect, sumele rezultând din infracțiuni și fiind produsul unor încălcări ale legislației economice (plăți-suveică; plăți încasate „în evantai”; „finanțări” periodice din Republica Moldova; extrageri din bancomatele aeroporturilor; etc) .
Nina Cosma Lariu va trebui să dea explicații organelor în drept, dacă numeroasele încasări, aflate sub nume codat, cu termeni sexualizați, însemnau practicarea videochat-ului, a prostituției, a traficului de persoane sau erau doar „glume”, de fapt, în modul cel mai sigur, plăți mascate.
Respectând prezumția de nevinovăție, va trebui să lăsăm timp pentru a se lămuri caracterul unor încasări de zeci de mii de lei, primiți periodic de către „casnica Nina Cosma Lariu”, care, ca paravan, și-a construit un statut de jurist sau avocat, adică om al legii, tocmai pentru „a omorî din fașă” vigilența instituțiilor statului.
Legat de infracționalitatea economică, precizăm faptul că procurorul Lucian Mitrică de la Parchetul Curții de Apel Iași va fi anchetat pentru „favorizarea infractorului”, fiind acuzat că nu s-a sesizat cu privire la rulajul de peste 100 de mii de euro al „casnicei Nina Cosma Lariu”, într-un dosar pe care l-a instrumentat. Acesta va răspunde în fața CSM-ului, dar și a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu referire la faptul că nu a extins urmărirea penală, deși a avut „sub ochi” tranzacții ilegale ale unei persoane „casnice”, care încasa ,când „onorarii de avocat”, când „onorarii de psiholog” , când plăți pentru „servicii sexuale” și, în mod frecvent, împrumuta sume de bani mai multor persoane, sub număr de contract notarial(cămătăria este infracțiune!).
Pe lângă aceste încasări nedeclarate, Nina Cosma Lariu era finanțată periodic de către cetățeanul moldovean Andrei Cușnir, interlop implicat în activități legate de regimul valutar (sume de euro și lire tranzitate pe ruta: U.K.—România—Republica Moldova).
Ancheta fiscală va duce la sesizarea organelor în drept și cu privire la aceste finanțări substanțiale, făcute de către Andrei Cușnir în beneficiul Ninei Cosma Lariu, care primea, astfel, zeci de mii de lei, foarte probabil comisioane pentru schimbarea bancnotelor false sau pentru facilitatea transferurilor dintr-un stat în altul, ceea ce poate fi contravenție sau infracțiune la regimul valutei.
Toate aceste încasări bancare vor fi verificate de către ANAF Iași, de către Oficiul de Spălare al Banilor, precum și de către Poliția Economică.
Vom reveni și cu alte informații legate de deciziile procurorilor și ale polițiștilor de la SICE Iași, referitor la activitatea infracțională a numitei Nina Cosma Lariu, avocat Radu Iulian Rusu, avocat Roxana Basarab (fostă Nechifor) și psihologul bucureștean Eduard Puiu, la care se adaugă și alte nume, apropiați ai Ninei Cosma Lariu, unii dintre ei membir ai formațiunii politice AUR.
Evaziunea fiscală se vrea a fi considerată în România, prin politica de combatere, ca fiind o „crimă la adresa statului”.




























































