Cine a votat în CCR pentru respingerea legii pensiilor speciale: toți cei trimiși de PSD plus o judecătoare numită de Iohannis

0
15

Cei cinci judecători care au respins legea Bolojan privind pensiile speciale sunt exact cei propuși de PSD plus o judecătoare care a fost numită de fostul președinte, Klaus Iohannis.

Iată care sunt cei cinci, conform unor surse din CCR consultate de aktual24.ro. Printre ei se află și Mihai Busuioc:

Cristian Deliorga, propus de grupul PSD (Senat)

Gheorghe Stan, propus de grupul PSD (Camera Deputaţilor)

Mihaela Ciochină, numită de preşedintele Iohannis (la propunerea – sau cu susţinerea – PNL). Înainte de Cotroceni, Ciochină a lucrat la Senatului României, unde a avut mai multe funcții de execuție, potrivit CV-ului său.

Dimitrie Bogdan Licu, propus de grupul PSD (Camera Deputaţilor)

Mihai Busuioc, propus/trimis de PSD (Senat)

Motivul invocat a a fost lipsa avizului CSM, care ar fi trebuit să vină în 30 de zile.

Simina Tănăsescu, Iulia Scântei, Csaba Asztalos și Dragoș Dacian au votat contra admiterii sesizării CCR.

”Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu   – ADMITERE”, a transmis CCR.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, de cinci la patru.

Ce aducea reforma pensiilor magistraților

Proiectul guvernului Bolojan, care a provocat proteste și blocaje în instanțe, ar fi schimbat radical modul de calcul al pensiilor speciale:

  • Vârsta de pensionare va crește treptat până la 65 de ani până în 2036;
  • Magistrații vor avea nevoie de 35 de ani vechime pentru a se pensiona (față de 25 în prezent);
  • Pensia nu va depăși 70% din ultimul salariu net (acum e 80% din brut);
  • Pensionarea anticipată rămâne posibilă, dar cu o penalizare anuală de 2% până la vârsta standard;
  • Creșterea vârstei se va face gradual: +1 an și 6 luni în fiecare an, până în 2036.

Reforma este inclusă ca jalon în PNRR, iar premierul Ilie Bolojan susține că ea este „în linia normelor europene” și ține cont de „echitate socială și eficiență bugetară”.

Înalta Curte acuză: „Se lovește în independența justiției”

ÎCCJ, condusă de Lia Savonea, a contestat legea la CCR, afirmând că „a fost ignorată importanța pensiei de serviciu pentru independența justiției” și că actul normativ „încalcă 37 de decizii ale Curții Constituționale”.

„Independenţa justiţiei nu poate fi negociată. Este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, se arată în comunicatul transmis de instanța supremă.

Judecătorii consideră că statutul magistratului „nu este un privilegiu, ci o garanţie a statului de drept”.

Tensiuni și paradoxuri în sistemul judiciar

Deși multe instanțe și parchete și-au suspendat activitatea în semn de protest, unele dosare au fost judecate cu prioritate.

Exemplu: cazul Alinei Bica, fosta șefă DIICOT, judecat și soluționat de Curtea de Apel București în doar trei zile, în plină perioadă de grevă.

Totodată, reforma a declanșat un val de cereri de pensionare înainte de decizia CCR – inclusiv cazul judecătorului Mihai Udroiu, pensionat la 48 de ani, fost consilier al Alinei Bica.

Forumul Judecătorilor din România avertizează că peste 1.000 de magistrați ar putea demisiona sau ieși la pensie imediat, dacă legea intră în vigoare.

Reacții: „O pensie de 14.000 de lei e mică”

Șefa CSM a declarat la Digi24 că o pensie de 70% din ultimul salariu net — adică 14.000 lei pentru un judecător de Curte de Apel — „este mică”, comparativ cu pensia medie națională de 2.759 lei (date CNPP).

G4Media a dezvăluit că statul român datora deja magistraților aproape 2 miliarde de euro din restanțe salariale, reprezentând 0,57% din PIB, pe care aceștia și le-au acordat singuri.

Bolojan: „Dacă legea pică, guvernul își pierde legitimitatea”

Premierul Ilie Bolojan a declarat la finalul lui august că, dacă legea pensiilor magistraților va fi declarată neconstituțională, „e greu de spus că acest guvern va mai avea legitimitatea să rezolve alte nedreptăți”.

Ulterior, a precizat că nu ia în calcul demisia, dar a admis că „situația e critică și trebuie scoasă la liman”.
„Această reformă ține de normalitate și sustenabilitate. Nu putem cere românilor austeritate și să menținem privilegii uriașe într-un sector al statului”, a spus premierul.

Alte trei legi din același pachet fiscal-bugetar — privind reforma în sănătate, guvernanța corporativă și modificările la ASF, ANRE și ANCOM — au trecut deja testul constituționalității și au fost promulgate de președintele Nicușor Dan.

Decizia CCR de astăzi privind pensiile magistraților și noile taxe este crucială pentru stabilitatea guvernului Bolojan și pentru continuarea reformelor din PNRR.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments