Furt descoperit întâmplător în centrul Iașului: o haină de blană recunoscută chiar de proprietar

0
35

O scenă demnă de un film s-a petrecut recent în centrul municipiului Iași. O haină de blană furată a fost recunoscută chiar de proprietarul de drept, după o simplă întrebare adresată purtătorului acesteia: „Frumoasă haină, de unde ai luat-o?”

Persoana întrebată a încercat să mascheze adevărul, dar a indicat cu exactitate standul de unde provenea haina. Ce nu știa, însă, era că cel care punea întrebarea era chiar proprietarul bunului sustras.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3, care asigurau ordinea și siguranța publică în zona Pietonalului Ștefan cel Mare și Sfânt, au observat discuția și au intervenit imediat, procedând la legitimarea persoanelor implicate.

Împreună cu acestea, polițiștii s-au deplasat la standul indicat, unde vânzătoarea a confirmat că haina îi aparținea și fusese dată dispărută, fără ca plata să fi fost efectuată.

Polițiștii locali au întocmit actele procedurale, iar persoanele implicate, împreună cu bunul care a făcut obiectul infracțiunii de furt, au fost predate Poliției Municipiului Iași pentru continuarea cercetărilor.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments