Primăria Municipiului Iași anunță deschiderea Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor „Lascăr Catargi”

0
11

Primăria Municipiului Iași anunță deschiderea Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor „Lascăr Catargi”, proiect implementat în parteneriat cu Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Deschiderea oficială și slujba de sfințire a centrului antidrog vor avea loc joi9 octombrie 2025, începând cu ora 13:00, la sediul din strada Mihai Costăchescu nr. 1 (incinta Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași).

În cadrul acestui centru de zi antidrog vor funcționa: un cabinet de consiliere psihologică, un cabinet de asistență socială (pentru consiliere și stabilire a planului de intervenție necesar fiecărui caz în parte), mai multe cabinete medicale pentru administrarea medicației specifice, precum și o sală dedicată grupurilor de suport. În colaborare cu specialiști ai Institutului de Psihiatrie „Socola”, centrul antidrog va iniția și va găzdui campanii și activități de prevenire și combatere a traficului și a consumului, cât și a dependenței de droguri. Ne dorim să oferim sprijin atât persoanelor încadrate ca pacienți, precum și aparținătorilor afectați de acest fenomen nociv.

„Drogurile frâng destine și destrăma familii. Dar există soluții. Atât pentru prevenție, cât și pentru consiliere și recuperare. Tentația poate fi respinsă, iar dependența poate fi învinsă. Împreună, e mai ușor. Împreună, reușim să ajutăm mai mult și să ne protejăm mai bine comunitatea. Vă invităm alături de noi. Pentru o comunitate curată, fără droguri”, a declarat viceprimarul Roxana Necula.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments