PAVEL PÂNTEA a câștigat toate procesele cu Primăria Iași și este pe cale de a desființa efectiv unul dintre cele mai importante departamente ale municipalității, Serviciul Asociații de Proprietari din cadrul Direcției Fond Locativ.

0
1268
Pavel Pantea

În calitate de președinte al celei mai importante asociații de proprietari din Iași, asociația „Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 3” din centrul orașului și președinte al Federației UNIUNEA ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI MOLDOVA, a intrat într-un conflict cu reprezentanții municipalității pe motiv că Pântea ar fi evacuat din mai multe spații comune pe niște ocupanți abuzivi cu „relații” în Primărie. Ionica Ciobanu este directorul din Primaria Iasi, care se ocupa de asociatiile de proprietari.

Președintele asociaţiei nu a putut fi intimidat de către aceștia și si-a dus planul la bun sfârșit, fiind susținut masiv de proprietarii din condominiu.
După evacuarea ocupanților fără drept, asociația de proprietari a fost supusă mai multor controale, iar președintele Pavel Pântea a fost amendat de două ori in decurs de 3 luni, considerând că acestea au avut loc pe motivul evacuării celor menționați.
„Am fost amendat de 2 ori în decurs de 3 luni pe aceleași motive, de fapt motive nereale, ceea ce au constatat și instanțele de judecată. Nu vreau să mai continui conflictul cu reprezentanții administrație publicei locale, iar în urma deciziilor instanțelor, ar trebui să se concentreze în mod concret pe sprijinirea asociaților de proprietari, așa cum prevede legea nr. 196/2018. Înțeleg că a fost un orgoliu al domnului Ioan Ciobanu, șeful Serviciului Asociații de Proprietari, iar și eu poate tot printr-un orgoliu am vrut să-i arăt că pot rezolva probleme majore în condominiu și fără sprijinul său, ceea ce am și demonstrat. Acum consider că trebuie să ne așezăm la masă și să ne vedem de rezolvarea problemelor proprietarilor, mai ales că avem și un proiect foarte important de reabilitare a blocurilor prin PNRR”.

Dacă procesele din dosarele nr. 33639/245/2023 și nr. 7895/245/2024 au fost pierdute de către Primărie, ( iar un alt proces prin care reprezentantul Primariei, Ioan Ciobanu, i l-a intentat președintelui asociației la Tribunalul Iași, a fost suspendat la cererea lui Pântea), situația ar putea fi mult mai gravă pentru administrația publica locală întrucât în ambele dosare instanțele ieșene au admis cererile lui Pavel Pântea de sesizare a Curții Constituționale pentru constatarea neconstituționalității art. 10 din legea nr.196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, adică prevederea din această lege care se referă la înființarea Serviciului Asociații de Proprietari din cadrul Direcției Fond Locativ. Cu alte cuvinte, dacă CCR admite măcar una din sesizări, practic acest serviciu important din cadrul primăriilor va fi desființat. Asta ar însemna concedierea a mii de funcționari publici din toată țara, cât și pierderea controlului față de miile de proprietari care sunt de multe ori manipulați politic în campaniile electorale de către primarii în funcție.

Pavel Pântea are idei contrare politicii de la putere, fiind cunoscut ca important activist civic contestatar vehement al guvernanților, unele trusturi de presă chiar atacându-l frecvent, însă este recunoscut prin implicările sale civice, cât și prin abilitățile sale, în special pe domeniul juridic și antreprenorial, având inclusiv un master în drept. Acesta este consilier juridic definitiv înscris în Colegiul Consilierilor Juridici Iași-Ordinul Consilierilor Juridici din România, mediator, arbitru judiciar în cadrul Tribunalului de Arbitraj Judiciar de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere Iași, președinte al Federației UNIUNEA ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI MOLDOVA, cât și administrator-asociat în 3 societăți comerciale.

Vom reveni cu noi informații după pronunțarea Curții Constituționale a României pe cele două sesizări ale lui Pavel Pântea.

 

5 2 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments