Timp de peste 30 de ani, un apartament de 59 de metri pătrați și un teren de 1.000 de metri pătrați au alimentat un război juridic în comuna Heleșteni. Mariana Toma a încercat să recupereze în instanță ceea ce considera că a cumpărat în 1995, cerând chiar evacuarea școlii care folosește acum spațiul. Judecătorii au pus însă punct disputei cu o concluzie rece – actul de vânzare-cumpărare invocat de femeie fusese deja analizat și nu poate fi transformat într-un titlu de proprietate. În spatele ușii încuiate, cu lacăte, depozite și acuzații reciproce, cheia dosarului nu s-a aflat niciodată la imobil, ci în acte.
Un litigiu care se întinde pe mai bine de trei decenii s-a încheiat cu o nouă înfrângere în instanță pentru Mariana Toma. Femeia a cerut să-i fie recunoscut dreptul de proprietate asupra unui apartament din „Blocul Specialistului” din Heleșteni și asupra unui teren de 1.000 de metri pătrați. Același act de vânzare-cumpărare fusese deja analizat de instanțe, iar o hotărâre definitivă stabilise că documentul nu îi conferă drept de proprietate.
Un apartament de 59 de metri pătrați, un teren de 1.000 de metri pătrați și o poveste juridică începută în anii ’90 au ajuns din nou pe masa judecătorilor.
Mariana Toma a chemat în judecată Primarul comunei Heleșteni, Consiliul Local Heleșteni și pe directoarea Școlii Generale Heleșteni, Luminița Matcovici. A cerut ca imobilul să-i fie lăsat „în deplină proprietate și liniștită posesie”, precum și evacuarea celor care îl folosesc în prezent.
În dosar, femeia a susținut că este proprietara apartamentului, că a locuit acolo, a investit bani și a plătit impozitele, iar în prezent spațiul este ținut încuiat și folosit de școală pentru depozitarea unor bunuri și amenajarea unei toalete pentru profesori.
Instanța a analizat însă nu cine are cheia de la ușă, nici câte lacăte sunt pe apartament, ci dacă reclamanta poate să dovedească faptul că este proprietara imobilului. Răspunsul judecătorilor a fost categoric: nu.
De la CAP la societatea agricolă și apoi la proces
Povestea imobilului începe în perioada destrămării fostelor cooperative agricole. Potrivit actelor analizate în proces, la 20 august 1991, comisia de lichidare a CAP Heleșteni a discutat vânzarea unor construcții, inclusiv a blocului și a Casei Specialistului.
În aprilie 1992, în documentele privind patrimoniul preluat de Societatea Agro Hărmăneasa de la fostul CAP apar și cele două apartamente din Casa Specialistului.
Trei ani mai târziu, la 1 iulie 1995, Societatea Agro Hărmăneasa Heleșteni a încheiat cu Mariana Toma actul de vânzare-cumpărare nr. 1. Prețul menționat în document a fost de 1.485.000 de lei, achitat prin chitanță. Pentru reclamantă, acesta era titlul prin care devenise proprietară. Pentru instanță, însă, problema fusese deja tranșată. O hotărâre din 2005 care a schimbat totul
În 2005, Mariana Toma a mai ajuns în instanță în legătură cu același apartament. Prin sentința civilă nr. 696 din 19 aprilie 2005, Judecătoria a respins acțiunea prin care femeia solicitase constituirea dreptului de proprietate asupra apartamentului și terenului aferent. Hotărârea a rămas definitivă după soluționarea căilor de atac.
Judecătorii au analizat atunci inclusiv actul de vânzare-cumpărare din 1995. Concluzia a fost că apartamentul se încadra în categoria construcțiilor afectate unei utilizări sociale, pentru care legislația de la acel moment prevedea un regim juridic distinct. Instanța a reținut că, potrivit art. 29 alin. 9 din Legea nr. 18/1991, astfel de construcții treceau în regim de drept public, în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor și în administrarea primăriilor.
Mai mult, judecătorii au apreciat că actul de vânzare-cumpărare din 1995 nu putea constitui un titlu valabil în favoarea Marianei Toma. Această concluzie a devenit piesa centrală a noului proces.
Primăria a pus apartamentele în domeniul public
Între timp, Consiliul Local Heleșteni adoptase, în 2001, Hotărârea nr. 9, prin care cele trei apartamente din Casa Specialistului erau preluate în domeniul public al Consiliului Local, cu destinația de locuințe sociale. Hotărârea a fost contestată în instanță, însă acțiunea în anulare a fost respinsă.
Ulterior, apartamentul a ajuns și în evidențele cadastrale. Din Cartea Funciară nr. 60306 Heleșteni rezultă că apartamentul nr. 1, cu o suprafață utilă de 59,08 metri pătrați, este înscris provizoriu pe numele Comunei Heleșteni, cu mențiunea că face parte din domeniul public. Pentru judecător, acest element s-a coroborat cu hotărârea Consiliului Local și cu hotărârile judecătorești anterioare.
Reclamanta susține că „nu este aceeași cauză”
Mariana Toma a încercat să evite efectul hotărârii din 2005, susținând că noul proces nu are aceeași natură și că nu există tripla identitate necesară pentru autoritatea de lucru judecat. Instanța i-a dat dreptate doar pe jumătate.
Judecătorii au respins, în timpul procesului, excepția autorității de lucru judecat invocată de Primărie și Consiliul Local, constatând că nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză. Dar aici apare diferența juridică esențială.
Faptul că hotărârea din 2005 nu bloca noul proces nu însemna că judecătorii puteau ignora ceea ce fusese deja stabilit prin acea hotărâre. Instanța a făcut trimitere la efectul pozitiv al lucrului judecat. Cu alte cuvinte, Mariana Toma putea deschide un nou proces, dar nu putea transforma noul proces într-o rejudecare a aceleiași probleme juridice deja tranșate definitiv. Iar problema era chiar actul de vânzare-cumpărare din 1995.
Același act, aceeași problemă
În noul proces, reclamanta nu a venit cu un alt titlu de proprietate. A invocat din nou actul de vânzare-cumpărare nr. 1/1995. Judecătorii au considerat că tocmai aici se află obstacolul insurmontabil.
„A admite contrariul ar permite reclamantei să obțină, printr-o nouă acțiune întemeiată pe același act, rejudecarea aptitudinii acestuia de a constitui titlu de proprietate”, a reținut instanța.
Pe românește, un proces nou nu poate fi folosit pentru a obține o a doua judecată asupra unei chestiuni deja soluționate definitiv. Dacă reclamanta considera că hotărârea din 2005 a fost greșită, argumentele trebuiau folosite în căile de atac împotriva acelei hotărâri, nu într-o nouă acțiune în revendicare, a stabilit instanța.
„Am plătit impozitele și am investit în apartament”
Mariana Toma a invocat și faptul că a locuit în apartament, a făcut investiții și a plătit impozitele aferente. Nici aceste argumente nu au convins instanța, deoarece plata impozitului nu creează dreptul de proprietate. Este o obligație fiscală și nu poate transforma un act lipsit de aptitudine juridică într-un titlu valabil. La fel, investițiile făcute într-un imobil sau faptul că o persoană a locuit în acesta nu sunt, prin ele însele, dovada dreptului de proprietate.
Într-o acțiune în revendicare, reclamantul trebuie să demonstreze mai întâi că este proprietar. Abia apoi se pune problema dacă pârâtul ocupă imobilul fără drept. Nici evacuarea nu a mai avut de unde să pornească. Reclamanta a cerut și evacuarea celor care folosesc apartamentul. Aici, însă, instanța a constatat că evacuarea era o consecință a pretinsului drept de proprietate. Cum dreptul de proprietate nu a fost demonstrat, nici evacuarea nu putea fi admisă.
Instanța a subliniat că faptul că apartamentul este încuiat, că în interior există bunuri depozitate sau că reclamanta contestă utilitatea spațiului pentru școală nu schimbă problema fundamentală. Într-un proces de revendicare, proprietatea trebuie dovedită.
Și cei 1.000 de metri pătrați au rămas fără proprietar
O altă miză a procesului a fost terenul de 1.000 de metri pătrați pe care reclamanta îl considera aferent apartamentului. Nici pentru această suprafață nu a prezentat un titlu distinct de proprietate.
Instanța a constatat că actul de vânzare-cumpărare din 1995 privește apartamentul, iar simpla existență a unui teren aferent sau utilizarea acestuia ca acces nu dovedește dobândirea proprietății. Mai mult, și această problemă fusese analizată în procesul din 2005. Prin urmare, nici pentru teren reclamanta nu a putut demonstra existența unui drept actual și valabil.
Disputa cu directoarea școlii
În proces a fost introdusă și Luminița Matcovici, directoarea Școlii Generale Heleșteni. Femeia nu a depus întâmpinare, însă în fața instanței a explicat că este director din 2013 și că, atunci când a preluat funcția, în apartamentul revendicat se afla o grupă de grădiniță. A susținut, de asemenea, că imobilul aparține Primăriei.
În schimb, Mariana Toma a reclamat că apartamentul este ținut sub cheie, cu patru lacăte și cameră de supraveghere, și că în interior ar fi depozitate bănci, dulapuri, hârtii și alte obiecte. Reclamanta a descris spațiul drept un adevărat „focar de infecții” și a susținut că școala are deja o clădire nouă și spații proprii.
Judecătorii nu au considerat însă aceste dispute despre modul concret în care este folosit apartamentul relevante pentru stabilirea dreptului de proprietate.
Instanța a respins acțiunea în revendicare formulată de Mariana Toma împotriva Primarului comunei Heleșteni, Consiliului Local Heleșteni și directoarei școlii. De asemenea, a fost respinsă și cererea de evacuare. Totodată, instanța a respins solicitarea reclamantei ca pârâții să îi plătească cheltuieli de judecată. Primăria și Consiliul Local au precizat că își rezervă dreptul de a cere cheltuielile de judecată separat.
O poveste de peste 30 de ani, în care cheia nu a fost la ușă, ci în acte
Litigiul de la Heleșteni arată cât de complicată poate deveni situația unor imobile provenite din patrimoniul fostelor cooperative agricole după schimbările legislative de după 1990. Pentru Mariana Toma, povestea a pornit de la un act de vânzare-cumpărare din 1995 și de la convingerea că societatea care i-a vândut apartamentul putea dispune de el.
Pentru autoritatea locală, însă, apartamentul a intrat în domeniul public în baza legislației speciale și a hotărârilor administrative adoptate ulterior. Iar pentru instanță, cheia dosarului a fost mai simplă decât disputa despre lacăte, toalete, bănci vechi sau camere de supraveghere – același act de vânzare-cumpărare fusese deja analizat de o instanță, iar hotărârea definitivă stabilise că nu constituie un titlu valabil de proprietate. De aici, revendicarea nu a mai avut pe ce se sprijini.
Pentru moment, apartamentul rămâne la Heleșteni. Iar ultimul cuvânt, dacă reclamanta va declara apel, îl vor avea din nou judecătorii.
