RUBRICA DE PAMFLET: Aici adevărul se spune prin strâmbături, iar politica se măsoară în hohote de râs. Personajele sunt fictive, chiar dacă par luate de pe Facebook-ul de ieri. Lectura se face pe proprie răspundere, fără promisiuni goale și fără blocaje de umor!
Trăim într-o epocă de un sublim absolut, în care marii bărbați ai neamului nu mai poartă mantii, ci foi de tablă zincată, luate pe post de mânărie ecologică pe vremea când păzeau pădurile patriei. Don Costelo, acest Cațavencu de Bahlui rătăcit prin codurile penale, guvernează județul și împarte bugete de par parcă n-ar avea nicio treabă cu realitatea.
Trimis în judecată în două dosare grele – unul la Înalta Curte pentru fiare vechi și altul la Tribunal pentru regizat concursuri la Școala Populară de Arte –, eroul nostru sfidează orice logică. În loc de remușcări, el oferă circ: își pune costumul cel bun, calcă mândru pe treptele instanței și se comportă acolo ca la Operă, vizionând spectacolul propriilor acuzații din loja de neatins a puterii.
Ce farsă de un comic absurd! Omul care trage sforile banilor publici și montează manageri interimari după bunul plac iese la rampă mai curat și mai uscat ca niciodată. Pentru a devia atenția de la magistrați, urlă la conferințe că opoziția e „papă-lapte” și că Bucureștiul îi taie spitalele din pix. El, marele expert în tăiat păduri și aranjat funcții! Cu o mână împarte contracte, iar cu cealaltă își numără amânările, plângându-se patetic de lipsa de unitate a ieșenilor.
Don Costelo nu face politică, ci regie de teatru ieftin: strigă „Impostorii!” din fotoliul de șef, în timp ce își potrivește coroana de Tablagiu peste un județ lăsat la pământ.
Dialog parțial imaginar dar absurd la giudeț
(Biroul baronului. Don Costelo își potrivește papionul în fața unei oglinzi mari, din zinc.)
Don Costelo: Sunt curat! Sunt european! Alții sunt papă-lapte, eu sunt gata pentru marea premieră!
Vocea din perete: Șefu’, a sosit citația de la Tribunal! Începe actul doi în dosarul cu Școala de Arte!
Don Costelo: Excelent! Adu-mi costumul de gală! La procesul meu se stă doar la lojă, nu la rând cu poporul!
O Foaie de Tablă Cutată (intră scârțâind): Don Costelo… ruginesc la Înalta Curte și tu mergi la spectacol?
Don Costelo: Taci, fira-i a naibii de mită! Eu împart banii în județ, eu dictez partitura și aplauzele!
Foaia de Tablă: Și dacă se termină piesa, boss? Dacă vine Justiția cu propria orchestră și cortina cade definitiv?
Don Costelo: Imposibil! Până la prescripție, eu sunt regizorul! Totul se face din pix: și concursurile, și libertatea mea!
(Zăngănit metalic de cătușe imaginare. Cortina.)
