Pescobar stă pe TikTok dar Taverna Racilor din București vinde produse expirate, care stau în mizerie și muşte. Ce au găsit inspectorii ANPC în urma controalelor

0
1255

Amenzi în valoare de 140.000 de lei au fost date de comisarii de la Protecţia Consumatorilor după mai multe controale făcute la Taverna Racilor Herăstrau. Printre neregulile găsite au fost: produse expirate, mizerie, muşte. De asemenea, localul nu avea autorizaţie de la Primărie. Unitatea ar putea fi închisă între şase luni şi un an pentru abateri repetate.

Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov au anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că în perioada 1 iunie – 15 septembrie au fost făcute mai multe acţiuni de control la Taverna Racilor Herăstrău, administrată iniţial de SC Nedsea SRL, iar în prezent de SC Commercial Diplomatic Club SRL.

Astfel, la prima acţiune de control, din 1 iunie, comisarii CRPCR au dat amenzi în valoare de 25.000 de lei, au oprit definitiv de la comercializare 156 de kilograme de produse alimentare şi au închis temporar unitatea până la remedierea deficienţelor.

“Ulterior, a fost verificată masura dispusă de oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor şi s-a constatat că aceasta nu a fost respectată, societatea fiind sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei şi s-a propus emiterea deciziei de închidere a unităţii”, au precizat reprezentanţii CRPCR.

 

La Taverna Racilor au mai fost probleme

În 3 iunie, comisarii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov au constatat că deficienţele au fost remediate.

Următorul control la această unitate a avut loc în 22 iunie, când comisarii CRPCR au dat amenzi de 75.000 de lei, au oprit definitiv de la comercializare 84 de kilograme de produse alimentare şi au închis temporar unitatea până la remedierea deficienţelor.

De asemenea, echipele de control au propus închiderea temporară a unităţii pe o durată de la şase luni la un an pentru abateri repetate şi încetarea practicilor comerciale incorecte.

În 28 iunie a fost emisă decizia numărul 259 de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru SC Nedsea SRL.

Sursa citată a menţionat că, în 24 iunie, a fost făcut un alt control, iar comisarii de Protecţia Consumatorilor au constatat că la acelaşi punct de lucru funcţiona SC Commercial Diplomatic Club SRL.

În urma controlului au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 15.000 lei, au fost oprite definitiv de la comercializare 186 de kilograme de produse alimentare neconforme şi au fost oprită temporar prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor, fiind vorba de agregate frigorifice.

Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti-Ilfov au mai anunţat că un ultim control la această unitate, administrată de SC Commercial Diplomatic Club SRL, a avut loc în 15 septembrie.

După această acţiune au fost date amenzi în valoare de 25.000 de lei, au fost oprite de la comercializare 560 de produse alimentare neconforme. De asemenea, a fost închisă temporar unitatea până la remedierea deficienţelor şi a fost făcută propunere de închidere temporară a unităţii pe o durată de la şase luni la un an pentru abateri repetate.

Reprezentanţii CRPCR au menţionat că vor fi transmise adrese către Primaria Sectorului 1, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Sănătate Publică.

Principalele abateri constatate de echipele de control au fost: folosirea unor materii prime şi a unor semipreparate fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare; utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu grătare cu rugină, sistem de ventilaţie cu depuneri masive de praf, chedere depreciate şi murdare; prezenţa insectelor vii (muşte) în unitate; schimbarea stării termice a produselor; nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde.

De asemenea, comisarii CRPCR au descoperit şi alte probleme, printre care: existenţa unor condiţii improprii în spaţiul de lucru (paviment neigienizat); lipsa verificării metrologice a cântarelor utilizate; lipsa informării cu privire la ingredientele conţinute de preparate, a aditivilor şi a alergenilor, în lista meniu, lipsa autorizaţiei emisă de Primărie, produse alimentare cu data limita de consum depăşită; utilizarea unei maşini de transport neautorizate la care sistemul de răcire nu era funcţional, ca şi spaţiu de depozitare a materiilor prime (congelate şi refrigerate); nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor alimentare pe timpul transportului.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments