Un incendiu puternic a izbucnit în cursul nopții la un adăpost de câini din localitatea Bordea, comuna Grajduri, județul Iași. Aproximativ 30 de animale au murit, în urma incendiului care a afectat o suprafață de circa 300 de metri pătrați.
Alarma a fost dată în jurul orei 01:45, printr-un apel la numărul unic de urgență 112. La fața locului au intervenit inițial două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță de prim ajutor calificat, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași.
Având în vedere amploarea incendiului, dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu încă două autospeciale de stingere. În total, patru autospeciale și o ambulanță au fost mobilizate pentru gestionarea situației.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitarea propagării flăcărilor la construcțiile din apropiere și protejarea animalelor. Adăpostul găzduia aproximativ 600 de câini.
Din nefericire, în ciuda intervenției, aproximativ 30 de animale și-au pierdut viața. Flăcările au distrus bunuri materiale pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pompierii au stabilit că, cel mai probabil, incendiul a fost provocat de efectul termic generat de un coș de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.


























































