5 curiozități despre Fidel Castro, omul care a stat la putere 47 de ani

0
538
Fidel Castro

Câte curiozități despre Fidel Castro cunoști? Fidel Castro, considerat „părintele Revoluției Cubaneze”, și-a condus țara timp de 47 de ani, din 1959 până în 2006. Pentru unii, Castro a fost un dictator nemilos și un tiran comunist. Pentru alții, a fost un eliberator și un apărător al egalitarismului.

Fără îndoială, a fost unul dintre cei mai ușor de recunoscut oameni din lume din a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI. Este ținut minte pentru o seamă de caracteristici, roluri și asocieri interesante. Așadar, iată câteva curiozități despre Fidel Castro.

1 Un erou american neverosimil

Fidel Castro dând mâna cu vicepreședintele american, Richard Nixon, în timpul unei recepții organizate la Washington în 1959. Foto: Getty Images

Înainte de a fi ponegrit de politicienii și mass-media din SUA, Castro a fost sărbătorit ca un erou care tocmai răsturnase regimul autoritar al lui Fulgencio Batista (indezirabil la Washington).

Imediat după Revoluția Cubaneză, Ed Sullivan, realizatorul celui mai popular show american, a zburat spre Cuba ca să realizeze un interviu cu Castro.

Pe 11 ianuarie 1959, în Matanzas, înconjurat de aproximativ 100 de bărbați înarmați, Sullivan a vorbit cu Castro, pe care l-a asemănat cu George Washington (poți vedea interviul aici).

L-a numit pe Castro „un tânăr destoinic”, folosind aceleași adjective cu care îl descrisese pe Elvis Presley și pe care avea să le folosească pentru a-i descrie pe The Beatles. Mai târziu în acea zi, din Havana, Castro a fost difuzat în direct în cadrul unei emisiuni.

Liderul cubanez vorbea într-o engleză poticnită, dar corectă, așa cum avea să facă și când avea să apară drept invitat la numeroase alte emisiuni.

Reporterii americani care l-au intervievat în cadrul unei emisiuni din 19 aprilie 1959 i s-au adresat cu apelativul „doctor Castro”, adoptând denumirea cubaneză onorifică pentru un avocat (doctor în jurisprudență).

Cu acea ocazie, Castro, care încă nu se declarase marxist, a spus că opinia sa era că „americanii sunt de treabă”.

2 Fidel Castro și celebra sa barbă

Abraham Lincoln a fost printre cei mai celebri posesori de barbă. La fel și Grigori Rasputin și Ernest Hemingway. Însă este greu să ne gândim la o barbă mai faimoasă decât cea pe care Castro a purtat-o timp de șapte decenii.

La fel ca „tovarășii săi revoluționari”, nu avea timp să se bărbierească în timp ce lupta în sălbăticie din Munții Sierra Maestra.

Astfel, bărbile au devenit un fel de medalii de onoare. Părul facial avea și rolul de „filtru” pentru spioni, care, așa cum spune Castro în autobiografia sa, „Fidel Castro: Viața mea”, ar fi trebuit să-și crească barba timp de șase luni înainte de a încerca să se infiltreze în „Mișcarea 26 Iulie”.

Mult timp după epoca în care lupta în trupele de gherilă, Castro și-a păstrat barba ca simbol al triumfului revoluției.

Barba lui a devenit un simbol atât de puternic, încât CIA a pus la cale (dar nu a dus la îndeplinire) un plan de a o distruge prin plasarea unui depilator solubil în papucii lui Castro, substanță care putea fi absorbită prin piele.

Continuarea aici …

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments