Cu mâinile frumoase

Pentru această ediție a Interviurilor în Oglindă, am ales să stăm de vorbă cu două tinere manichiuriste. Frumoase, vesele și inteligente, Diana Manolea și Diana Calancea ne-au mărturisit că practică această meserie nu doar pentru bani, ci și din pasiunea pentru frumos. Diana Manolea este licențiată în Economie și Administrarea Afacerilor, iar Diana Calancea urmează acum Masterul în domeniul Siguranţa alimentară şi protecţia consumatorului de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Iași. Prima dintre ele a renunțat la slujba de economist pentru a se dedica acestei meserii, iar a doua îşi împarte timpul între facultate și salon.

0
2480

Diana Manolea: ”În momentul de față pot să afirm că mă văd făcând asta toată viața. Nu este ușor să renunți la ceva ce faci cu pasiune”.

Diana Calancea: ”Manichiura tot va exista în timpul liber pentru că este o pasiune și nu aș îndepărta-o definitiv”. 

 

1. De ce ai ales această meserie?

Diana Manolea: O meserie reușită este o meserie făcută cu dăruire, cu dorința ca cel în slujba căruia ești sa fie mulțumit de serviciile tale. De aceea, pot spune că am ales această meserie, de stilist protezist de unghii, cu sufletul, pentru că iubesc ceea ce fac și pentru că munca și pasiunea mea se reflectă în mulțumirea pe care o arată doamnele și domnișoarele care apelează la serviciile mele. Acestea sunt și motivele pentru care am renunțat la job-ul din domeniul facultații pe care am terminat-o, și anume Economie și Administrarea Afacerilor. De aceea, am ales să promovez 12 cursuri în domeniul manichiurii, fapt care m-a ajutat să îmbin talentul cu profesionalismul și, prin urmare, să obțin satisfacțiile pe care le doresc profesioniștii din orice domeniu.

Diana Calancea: Această meserie îmi place, o practic din vocație și cu multă pasiune. Ca să știi cum am început, află că îmi făceam des unghiile la o prietenă, am văzut cum se face… și am zis să încerc și eu la mine și la mama. Apoi, am mers la un curs, cererile din partea doamnelor și domnișoarelor au început să curgă… La început, îmi era rușine să iau bani, dar am realizat că îmi place ceea ce fac și… iată-mă aici.

 

 

 

2. Se câștigă mulți bani din manichiură?

Diana Manolea: Depinde ce înțelegem prin termenul „mulți”. Fiind dedicat unei meserii, nu te gândești întotdeauna la bani; în plus, în acest domeniu veniturile nu sunt constante, pentru că numărul celor care apelează la astfel de servicii poate varia de la o lună la alta. Cert este că poți duce un trai decent cu câștigurile lunare, bineînțeles dacă nu ai standarde foarte ridicate.

Diana Calancea: Raportul calitate/preț este variabil și în acest caz. În funcție de munca depusă, calitatea acesteia și timpul acordat, vin și banii. Sunt și cheltuieli destul de mari, cu chiria, materialele folosite și toate dările la stat. Dar mă descurc și îmi rămâne ceva la fiecare sfârșit de lună.

 

3. Cum îți alegi clientele?

Diana Manolea: Eu am o vorbă : “un profesionist nu caută, ci este căutat”, așa că, activând în Salonul NOUBA, pot spune că cele care aleg sunt clientele mele. Fiind încântate de munca mea, de calitatea produselor, de rezultatul obținut la finalul manichiurii, dar și de rezistența acestora, ele sunt cele care îmi solicită serviciile. Mai mult, mă recomandă și altor persoane și așa ajung să fiu aleasă, nu să aleg.

Diana Calancea: Clientele de regulă vin din recomandări, dar nu le aleg eu, ci ele mă aleg pe mine.

 

4. Care este profilul femeii care vrea unghii îngrijite?

Diana Manolea: Nu aș putea vorbi despre un profil anume. Orice femeie care se respectă ține seama de felul în care arată, așa că există în rândul celor care apelează la serviciile mele femei de toate vârstele și toate categoriile sociale.

Diana Calancea: Toate femeile își doresc unghii îngrijite, dar mai ales cele din mediul de business și relații cu publicul.

 

5. Când întâlnești o clientă pentru prima dată, îi faci și o evaluare a unghiilor naturale?

Diana Manolea: Parcă e un pic cam complex termenul “evaluare”, însă prima întâlnire debutează întotdeauna cu o discuție referitoare la ceea ce înseamnă o manichiură cu gel, la modul de întreținere și la procedura de lucru. Mi se pare firesc, deși această procedură nu implică niciun fel de riscuri, drept dovadă fiind clientele de peste 8 ani a căror unghie naturală este perfectă.

Diana Calancea: Sigur, pentru fiecare clientă nouă există la început o evaluare (consiliere) prin care stabilim împreună ce tehnică de lucru voi aborda. Spun asta, deoarece sunt proceduri diferite pentru manichiura clasică, cea cu ojă semi permanentă sau cea cu gel.

 

6. Care este relația cu clientele?

Diana Manolea: Din punctul meu de vedere, pot spune că am o relație de prietenie cu multe dintre clientele mele, și aici mă refer la faptul că îmi permit să le sfătuiesc cu privire la alegerea culorii, modelului sau chiar formei unghiei, ținând seama de vârsta lor, de job-ul pe care îl au, fără ca acestea să se simtă deranjate, iar la final ne bucurăm împreună de rezultatul obținut.

Diana Calancea: Relația cu doamnele și domnișoarele care apelează la serviciile mele este una de prietenie, încredere și respect reciproc. 

 

7. Te-au solicitat și bărbați să le faci manichiura?

Diana Manolea: Eu nu mai fac manichiură clasică. Din această cauză, și mai ales pentru că lucrez doar manichiură cu gel și ojă semi permanentă, nu am făcut manichiuri bărbaților.

Diana Calancea: Da, chiar am doi bărbați cărora le fac manichiura. Îi apreciez că își fac timp pentru asta și astfel înțeleg mai bine nevoia femeilor de a avea o manichiură îngrijită.

 

8. Cel mai ciudat lucru pe care l-ai aplicat pe o unghie?

Diana Manolea: Am  exemple de manichiuri ciudate, cum ar fi aplicarea  pe unghii  a capselor/țintelor, lanțului și chiar a percingului în unghie, însă aștept și alte provocări.

Diana Calancea: Cel mai ciudat lucru a fost un pearcing pus în unghie. A fost dorința clientei, m-a surprins puțin cererea ei, dar am spus: ”De ce nu?” În final, a ieșit ceva deosebit, care atrăgea atenția privitorilor.

 

9. Ai urmat anumite cursuri de perfecționare?

Diana Manolea: Bineînțeles! Altfel nu aș fi putut vorbi despre profesionalism. Așa cum spuneam și la început, am douăsprezece cursuri în domeniu, promovate cu calificativul maxim, cursuri care mă ajută să nu am emoții indiferent de preferințele clientelor mele.

Diana Calancea: Da, am început cu un curs de bază și mai apoi cursuri de perfecționare pentru tehnica de aplicare a ojei semi permanente, întreținere manichiură cu gel, pictură, etc. Accept mereu astfel de provocări, pentru că și în domeniul acesta sunt multe schimbări și noutăți cu care trebuie să țin pasul.

 

10. Te vezi făcând această meserie toată viața?

Diana Manolea: În momentul de față aș declara că da, mă văd făcând asta toată viața. Nu este ușor să renunți la ceva ce faci cu pasiune, ba mai mult, îmi doresc să împărtășesc din tainele acestei meserii și altor persoane care doresc să o urmeze. Este foarte frumos să lucrezi pentru frumos, or frumosul este o artă, după cum bine știm cu toții.

Diana Calancea: Da, este o pasiune ce îmi aduce satisfacție din mai multe puncte de vedere, dar dacă viața îmi aduce posibilitatea unui loc de muncă în domeniul facultății absolvite, manichiura tot va exista în timpul liber pentru că, așa cum am menționat, este o pasiune și nu aș îndepărta-o definitiv. 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments