Tupeu de parlamentar: Costel Alexe, cu o mână votează, cu alta încasează

Costel Alexe, un tânăr parlamentar ieşean, cu o mână votează iar cu cealaltă încasează. În calitate de deputat, Alexe votează diferite proiecte de legi de susţinere a tinerilor, sau de acordare de fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea de noi afaceri. În calitate de cetăţean al acestei ţări, se înscrie în concurs să obţină fonduri nerambursabile, bani de care ar trebui să beneficieze tinerii. Prins cu mâţa în sac, Alexe a dat în bâlbâială, după care a anunţat că îşi va retrage proiectul.

0
734 views

Start Up Yourself este un proiect de sprijinire a tinerilor aflați la început de drum și care vor să își deschidă o afacere. Vorbim despre 33.000 de euro, bani care sunt alocați în două tranșe dacă cel care a depus proiectul îndeplinește toate condițiile.

Este cunoscut faptul că deputatul liberal Costel Alexe este un împătimit al proiectelor europene, acesta aplicând de-a lungul timpului pentru mai multe finanțări în diverse domenii, iar multe dintre ele le-a și câștigat, motiv pentru care și-a încercat și el norocul cu Start Up Yourself. Ba chiar Alexe a obținut un punctaj destul de bun, care l-a clasat pe poziția 19 din totalul de 48 de proiecte care vor primi finanțare. Un mic detaliu i-a scăpat, însă,  deputatului. Faptul că trebuie să fie administratorul unei societăți comerciale, deși legea spune că niciun parlamentar nu poate avea această funcție.

 

Start Up Yourself, o șansă pentru tineri și nu numai

Mai multe firme din regiunea de Nord-Est au şansa de a primi o finanţare prin programul Start Up Yourself, un program demarat de către Asociaţa de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, din subordinea Consiliului Judeţean. Ideea de la care a pornit acest proiect a fost sprijinirea a 48 de antreprenori tineri care provin din domeniul nonagricol, pe deoparte, iar pe de altă parte, crearea a 96 de locuri de muncă. În cele 36 de luni de implementare a proiectelor, nu mai puţin de 11,8 milioane de lei vor fi investiţi, bani care provin în mare parte din fonduri europene nerambursabile. Un proiect destul de tentant și pentru deputații de Iași cu toate că scopul acestuia este unul de a-i dermina pe tineri să își deschidă o afacere și să rămână în țară. Printre misiunile proiectului Start Up Yourself regăsim câteva motivații destul de pertinente precum facilitarea accesului la formare profesională în domeniul antreprenoriatului pentru minimum 400 de persoane din Regiunea Nord-Est care fac parte din rândul șomerilor, persoanelor inactive, persoanelor care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă. Descriere în care nu se regăsește mai deloc deputatul Costel Alexe, care spune că a aplicat fără a ști un detaliu esențial. Faptul că trebuie să fie administrator al unei societăți comerciale şi nu are voie decât dacă renunţă la funcţia de parlamentar.

“Nu voi merge mai departe cu proiectul pentru că acolo este condiţie să fiu şi administrator de firmă şi statutul parlamentarului nu-mi permite. Asta a fost o chestie pe care ulterior am aflat-o, după ce am depus proiectul, pentru că în altă parte nu trebuia să fii administrator ci doar acţionar. În final, nu voi putea fi beneficiarul acestui program de finanţare. E bun măcar ca am scris un proiect şi am urmat nişte cursuri, cu asta voi rămâne la final”, a spus inițial deputatul Costel Alexe.

 

Ce spune legea?

La capitolul IV al legii Camerei Deputaților, la Incompatibilităţi, interdicţii şi conflictul de interese, articolul 16(2), Calitatea de deputat sau de senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990. Despre această calitate de administrator, Costel Alexe a aflat destul de târziu sau cel puțin asta a declarat atunci când a fost contactat telefonic. Acesta a reușit să treacă de toate comisiile pentru că în cazul proiectelor cu finanțare europeană, ele sunt externalizate de Consiliul Județean.

“Este o comisie externă care verifică şi evaluează proiectele. Eu niciodată în doi ani şi ceva nu m-am implicat în evaluare la comisii şi nici la angajare. Am un obicei, nu mă interesează. Doar rezultatele,” a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

 

Pentru tineri și nu prea

Start Up Yourself este un program demarat la nivel de regiune de toate Consiliile Județene, iar intenția deputatului Costel Alexe de a accesa niște fonduri destinate tinerilor nu a fost lipsită de reacții din partea conducerii CJ Iași.

“Domnul nu este chiar atât de tânăr şi este imoral. Nu este ilegal dar mi se pare imoral. El a mai făcut un proiect de 400.000 de euro despre vipere şi protecţia viperelor. Se pricepe la proiecte de luat banii de la stat doar ca să facă proiecte. Data trecută au fost bani europeni, dar acum vorbim despre bani efectivi. Start up-urile trebuie să fie nişte proiecte pentru tineri. Este adevărat că sunt diferite instituţii care şi-au finanţat diferite firme care merg pe contracte de consultanţă, de studii”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa.

 

Cursurile de antreprenoriat, un colac de salvare

Solicitantul trebuie să parcurgă și un curs care cuprinde principalele noțiuni și concepte privind antreprenoriatul, noțiuni de bază privind inițierea unei afaceri, mixul de marketing, realizarea planului de afaceri, identificarea resurselor financiare, managementul resurselor umane, asigurarea fluxului de numerar, aspecte legislative în funcție de domeniul CAEN ales pentru afacere, elemente de risc ale unei afaceri. Deși, inițial, deputatul a încercat să evite anumite întrebări despre proiectul său, după lungi insistențe, acesta a găsit cursurile de antreprenoriat, singurul răspuns pe care ni l-a putut da fiind:

“Am urmat cursurile de antreprenoriat din dorința de dezvoltare a unor noi aptitudini și vreau să cred că acumularea cunoștintelor este un proces care se desfăsoară pe întreaga durată a vieții.  Vă mărturisesc că participarea la cât mai multe cursuri de acestea te schimbă. îți oferă capacitatea să înțelegi lucrurile din interior. Acesta este mediul în care te întâlnești cu antreprenori care au încercat și au eșuat, sau întâlnești povești de succes, dar cei mai mulți sunt la început de drum și este interesant și util deopotrivă să afli care sunt motivațiile și mecanismul care-l împinge pe antreprenor să facă acest pas. Dincolo de aceste aspecte aici afli cu adevărat care sunt probemele legislative din multe domenii, impedimentele birocratice, timpii morți și pierduți pe hârțogării și care sunt furcile caudine care pun la  grea încercare o afacere la început de drum! Drept dovadă statistica este cruntă, cele mai multe afaceri noi se închid după trei ani, iar puține răzbat cinci ani de zile! Calitatea de administrator ar fi fost obținută dacă firma ar fi fost înființată, ceea ce evident că nu este cazul, deci nici pomeneală de incompatibilități! Vă spun că mi-aș dori în primul rând, ca alături de colegii mei mai tineri să milităm pentru simplificarea procedurilor și mai ales pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în România! Sunt bani europeni, sunt bani chiar și de la Guvern care nu sunt accesați pentru că sunt multe obstacole! Aici legislativul poate să dea o mână de ajutor!”

Cu toate acestea, pe data de 29 noiembrie au fost publicate rezultatele evaluării tehnico-financiare a planurilor de afaceri depuse în cadrul concursului Start Up Yourself, iar Costel Alexe a obținut 73,5 puncte. Un rezultat la care un tânăr fără experiență în atragerea de fonduri europene nici măcar nu poate visa. Acest punctaj i-a asigurat locul 19 din peste 100 de competitor. Mai mult decât atât, surse din cadrul comisiei de evaluare spun că Alexe şi-ar fi trecut pe documentele de înscriere în concurs şi calitatea sa de deputat în Parlamentul României. Cel mai probabil a dorit ca membrii comisiei să nu aibă vreun dubiu când citesc planul său de afaceri. În schimb, când a fost luat la bani mărunţi de reporterii 7Est, Alexe a întrebat dăcă este musai să apară acest articol.