Comisia Iordache a dat raport favorabil modificărilor aduse Codului de Procedură Penală

0
182 views
Iordache si Dragnea

Comisia specială pentru legile din domeniul Justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a dat raport favorabil modificărilor aduse Codului de Procedură Penală.

Iordache a declarat că intenția parlamentarilor PSD și ALDE este ca aceste modificări să fie votate în plenul Camerei Deputaților până când senatorii și deputații vor intra în vacanța de iarnă.

”Din punctul de vedere al majorității, am operat toate acele modificări pe care Curtea Constituțională le-a făcut, fie că discutăm de eliminarea, în cazul articolelor care au fost declarate neconstituționale, fie că discutăm de o reformulare în cazul articolelor în care Curtea Constituțională a stabilit că trebuie puse în concordanță cu alte legi sau trebuie puse în concordanță cu alte decizii ale Curții Constituționale.

Una peste alta, acest raport al comisiei noastre va ajunge în plenul Sentului, bănuiesc că săptămâna viitoare, iar peste 2 săptămâni va fi rediscutat n comisie, pentru a primi votul final și în Camera Deputaților.” – a spus Iordache.

De asemenea, deputatul PSD a mai precizat că așteaptă ”cât mai curând” și motivarea Curții Constituționale cu privire la Codul Penal.

”În același timp așteptăm și motivarea de la Curtea Constituțională cât mai curând posibil la Codul Penal, pentru că noi ne-a propus până plecăm în vacanța de iarnă să fie adoptat și Codul Penal în concordanță și cu ultima decizie a Curții Constituționale. Repet, nu avem decât să respectăm aceste decizii..” – a mai afirmat deputatul PSD.

Comisia Europeană a recomandat României, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), să suspende imediat punerea în aplicare a legilor Justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).

“Evoluţiile din ultimele 12 luni din România pun sub semnul întrebării sau dau înapoi unele progrese din ultimii zece ani, motiv pentru care Comisia Europeană a venit cu opt noi recomandări în cadrul raportului MCV pentru România”, a declarat, la Strasbourg, prim-vicepreşedintele executivului comunitar, Frans Timmermans.

De asemenea, Parlamentul European a adoptat rezoluţia nelegislativă privind statul de drept în România, cu 473 voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri, un text care afirmă “profunda preocupare” a eurodeputaţilor faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi “condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti” din luna august.

SURSA www.stirileprotv.ro