Deputatul Viorel Blăjuţ le cere parlamentarilor ieşeni să forţeze introducerea în Masterplanul de Transport a autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş

0
223

Deputatul independent Viorel Blăjuţ le cere parlamentarilor ieşeni să forţeze introducerea autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş pe lista de priorităţi din Masterplanul General de Transport al României. Masterplanul urmează să ajungă pe ordinea de zi a Parlamentului în această lună.

 

În forma sa actuală, masterplanul prevede că autostrada moldoveană va fi realizată doar în scenariul optimist, respectiv dacă României i se va permite de către Comisia Europeană un deficit bugetar mai mare. „Autostrada este un proiect comun, pe care declarativ îl susţine toată lumea, indiferent de orientarea politică. Parlamentarii au acum ocazia să-şi mai spele din păcate în faţa alegătorilor, după ani de zile în care mulţi nu au fost văzuţi la faţă sau în care şi-au votat pensii speciale. Măcar în ultimele luni de mandat se poate acţiona în comun pentru Iaşi. Eu le propun să ne întâlnim, pe teren neutru şi să stabilim un mod de acţiune comun la dezbaterea pe marginea masterplanului”, a declarat Blăjuţ.

 

Un apel similar a fost lansat la sfârşitul lunii trecute de reprezentanţii PNL. Liderul filialei municipale a partidului, Marius Bodea, a precizat că liberalii ieşeni vor propune grupului parlamentar al PNL să voteze împotriva masterplanului, dacă acesta nu va prevedea realizarea autostrăzii până în 2021.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments