Cipru – primul stat comunitar care dă dreptul navelor militare ale Rusiei să acosteze în porturile sale

0
51 views

Navele militare ale Rusiei vor putea acosta în porturile din Cipru. Adică în spaţiul Uniunii Europene. Preşedintele cipriot Nicos Anastasiades şi Vladimir Putin au semnat la Moscova un document prin care navele ruseşti pot face regulat escale în porturile din Cipru.

 

Liderul de la Kremlin a precizat că este vorba de ambarcaţiuni implicate în misiuni internaţionale de contraterorism şi antipiraterie şi că înţelegerea nu este îndreptată împotriva nimănui.

 

Cum Cipru este stat comunitar, prezenţa navelor militare ruseşti nu poate trezi decât suspiciune.

 

Pe de altă parte, guvernul de la Nicosia are nevoie de ajutor financiar pentru a depăşi criza bancară care a lăsat insula fără resurse financiare, iar Moscova s-a declarat gata să dea o mână de ajutor.

 

(Sursa: digi24.ro)