” Mizerii peste morminte ” , de Tatiana Ţîbuleac

0
3,573 views

– despre cum se poate scuipa, indirect și cuviincios, peste oasele propriilor morți –

Tatiana Țîbuleac e o fostă jurnalistă la Pro TV Chișinău, devenită recent foarte cunoscută ca scriitoare, după ce primul ei roman a avut un mare succes. Nu l-am citit, dar, citind alte texte ale ei, pot să vă spun că fosta vedetă de televiziune are ochi și mînă de scriitor. cît n-au trei sferturi dintre cei care umplu vagoanele cu scriitori din Romînia & Republica Moldova. Dar nu despre talent scriitoricesc e vorba în acest text. Ci despre ceva mult mai important.

Zilele trecute, Tatiana Țîbuleac, stabilită de cîțiva ani la Paris, și-a felicitat public mama, cu ocazia zilei de naștere, aducînd în atenția cititorilor un text mai vechi, din care aflăm că mama scriitoarei e născută în Siberia, în timpul unei deportări de șapte ani a părinților săi. În timpul dictaturii lui Stalin. Dintr-un alt text al scriitoarei basarabene aflăm un lucru şi mai cutremurător : primul născut al bunicilor săi deportaţi a murit la cîteva luni, de foame, fiindcă supraveghetorul din acel lagăr de muncă nu i-a dat voie mamei să-şi alăpteze fiul. Iar pruncul mort a fost înmormîntat într-o groapă plină de apa care izvora mereu din pămînt.

Vasile Ernu e un eseist, traducător şi activist de stînga basarabean, stabilit de mulţi ani în Romînia. Cărţile scrise de el sînt publicate periodic de cunoscuta editură Polirom. Dar nu despre cărţi e vorba în acest text, ci de ceva mult mai important – faptul că V. Ernu e un negaţionist greţos al genocidului stalinist şi un avocat mizerabil al dictaturii lui Stalin. Cel mai cunoscut şi scandalos episod în care Ernu a negat crimele genocidare ale dictaturii staliniste a avut loc chiar la Iaşi, în studioul de la Digi 24 TV, cînd eseistul editat de Polirom a scuipat peste milioane de oameni morţi şi milioane de oameni vii, spunînd că în vremea lui Stalin puteai cel mult să faci puşcărie, dacă te opuneai regimului dictatorial ( https://youtu.be/cbGlhfkd0Ok ). Ca şi cum milioanele de crime staliniste s-ar fi întîmplat pe Marte, iar pe Pămînt ar trăi numai tîmpiţi fără creier. Deşi asta ar putea fi prima concluzie, cînd vezi reacţia tălîmbă, de prost în tîrg, a moderatorului emisiunii – un zîmbet tîmp în faţa enormităţii scandaloase, completat apoi de o aprobare obedientă a parşiveniei următoare.

Episodul de negare a genocidului stalinist nu e prima mizerie scandaloasă emisă în public de Vasile Ernu. Anterior, eseistul de la Polirom propusese readucerea statuii lui Lenin ïn centrul Chişinăului, lîngă statuia lui Ştefan cel Mare. Ca să fie bine şi pace în lume – simbolul crimelor comise de ocupanţii sovietici să stea alături de simbolul rezistenţei victimelor ocupate şi deznaţionalizate. Frumos, nu  … ?

Dacă presupuneţi că scriitoarea Tatiana Ţîbuleac, fiică şi nepoată a unor victime ale lui Stalin, e în relaţii tensionate cu Vasile Ernu, greţosul avocat al crimelor lui Stalin, greşiţi. Urmaşa victimelor e în relaţii cordiale cu avocatul călăului. Comunică amical, fac schimb de amabilităţi publice, de complimente drăguţe. Cum ar trebui să facă şi statuia lui Ştefan cel Mare cu statuia lui Lenin, dacă visul greţos al lui Ernu ar deveni coşmarul basarabenilor normali.

Nu ştiu ce-ar zice bunicii deportaţi ai Tatianei Ţîbuleac, văzînd că nepoata lor e în relaţii cordiale cu un reziduu moral care îl apără pe criminalul genocidar Stalin, negînd milioanele de morţi şi zecile de milioane de victime care au supravieţuit iadului stalinist. Nu ştiu ce zice de asta mama ei – copilul care a supravieţuit Siberiei doar datorită cîtorva mere din Basarabia. Nu ştiu ce zice tatăl ei – un om de mare calitate morală, care a trecut cu greu prin dictatura comunistă.

Ştiu însă altceva. Unchiul-copil al Tatianei Ţîbuleac, mort la cîteva luni și înmormîntat într-o groapă plină de apă, săpată în pămîntul Siberiei, nu e, după acte, mortul meu. Dar, precum știm chiar și noi, ateii, omul nu trăiește numai cu acte și cu pîine. E dreptul Tatianei Țîbuleac să-l considere onorabil pe avocatul criminalului genocidar care i-a ucis unchiul, alături de alte milioane de victime, chinuindu-i mama și bunicii. Numai că toți acești morți și toți acești supraviețuitori chinuiți nu sînt doar ai rudelor lor de sînge. Ei sînt şi ai noştri, cei care ştim că răul nu poate fi vindecat prin uitare, laşitate sau întoarcerea capului în cealaltă parte. Mai ales acel rău atît de aproape de Răul absolut.

Evident, exemplul Tatianei Ţîbuleac nu e unul singular. Şi nu e simptomatic doar pentru Basarabia ori pentru spaţiul romînesc. Fiindcă ţine de natura umană. Din diferite motive, oamenii au tendinţa să se împrietenească ori cu răul, ori cu purtătorii acestui virus primordial. Ca într-o formă ancestrală a ” complexului Stockholm “, cu victime care nu trec de partea celor care i-au răpit, ci de partea unor forme humanoide de agregare ale Răului absolut.

Fie că e victimă a răului sau doar urmaş al victimelor, fiecare pactizant cu răul are povestea lui şi motivele lui pentru acest gest. Dar asta nu înseamnă că, din compasiune pentru cel atins de boală, trebuie să acceptăm că boala e ceva cu care ar trebui să ne împăcăm. Dacă am face asta, întorcînd privirea şi alegînd micul confort, ar fi ca şi cum am ajuta molima care va veni.

,, Nu poate să placă tuturor, ceea ce pe unii i-a înecat în lacrimi ,, , scrie Tatiana Ţîbuleac. Aşa e. Tocmai de asta, în numele celor pe care Răul i-a înecat în moarte, ar trebui să spunem pe nume Răului. Zi de zi. Oricît nu le-ar place asta unora. Fiindcă, precum ştim demult, numele lor e Leghiune.

Lucian Postu

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here