Marionetele umane din mîlul Teatrului Cîrnațional

    0
    3.577 views

    Cu cîțiva ani în urmă, așa-zisul Teatru Național din Iași ocupa prima pagină a presei ieșene cu scandaluri dezgustătoare, de nivelul unui cămin cultural : contabila-șefă, Luminița Condurache, era acuzată de actori că bea frecvent la serviciu și că se comportă ca o bețivancă de mahala, deranjînd repetițiile într-un mod grotesc, cu strigăte din sală și indicații regizorale răcnite ca la stadion ; periodic, apăreau proteste publice ale actorilor și plîngeri scrise către Ministerul Culturii, în care, pe lîngă comportamentul mizerabil al șefei contabile, era condamnată nu doar tolerarea de către directori a acestei permanente surse de infecție din teatru, ci și pactizarea cu scandalagioaica alcoolică, care le asigura șefilor acoperirea scriptică a feluritelor manevre dubioase, aducătoare de cîștiguri grase și nemuncite. Ș.a.m.d.

    Calitatea pieselor proptite pe scena răbdătoare era în ton cu jegul din culise. Știind că în fundătura de la Iași se poate vinde orice fîs, fiindcă prostimea înghite cam tot ce i se oferă, regizorii băștinoși sau musafirnici nu-și prea băteau capul să facă spectacole măcar decente, dînd prostimii culturale de pe Bahlui, cel mai adesea, o tocană sleită de circ ieftin, sexăraie de trei parale, “ adaptări “ croite din topor și inovații demult fumate. “ O noapte furtunoasă “ de I.L. Caragiale, secreția scenică a lui Al. Dabija, e doar unul dintre exemplele tipice pentru felul în care regizori “ cu firmă “ au mînjit și textul, și scena, folosind mai toate ingredientele cleioase amintite anterior. Plus marile găselnițe de bîlci african : spray cu miros de pîrțuri, comandat special din Germania, și mini-pompa ascunsă în nădragi, ca să se poată ușura de la etaj unul dintre personaje. Artă, frate !

    Iar pentru ca toate aceste mizerii din interior să fie vizibile și pe dinafară, a apărut mega-cotețul negru zis “ Teatrul Cub “ . Adică o mega-mizerie arhitecturală, un neg uriaș plantat chiar pe fruntea orașului, la cîțiva metri de monumentul care e vechiul sediu al teatrului. În orice oraș decent, simpla intenție de a proțăpi o asemenea mizerie lîngă un monument istoric și arhitectural ar fi stîrnit un scandal uriaș. La Iași, au fost doar cîteva bîzîieli izolate, apoi lumea s-a obișnuit cu balega din centru, livrată la început ca temporară, apoi betonată ca definitivă, asemeni multor balegi romîneze. Doar mega-cotețul negru și cubic luase nu-ș’ ce premiu, nuu  .. ? La fel cum și mizeria de însăilare a lui Dabija fusese nominalizată la premiile UNITER, ca să nu rămîie țeranii de la Iași repetenți și anul acesta, monșer.

    Dacă vă închipuiți că acum contabila-șefă bea numai apă cu lămîie și zbiară doar în somn, ori că directorii fac altceva decît materie pentru spray flatulo-teatral, exportat în Congo, aveți mari șanse să vă înșelați. Ceea ce lipsește, față de anii trecuți, e doar explozia periodică a mizeriei de la teatru în paginile ziarelor. Fiindcă direcțiunea a avut grijă să se împrietenească cu cînii răi, încă de pe cînd director artistic era delicatul poet Carauleanu. Iar musiu Busuioc, fost activist PD și căpetenie a căuzașilor opozanți din teatru, a adoptat modelul Coriolan Drăgănescu : cum a ajuns directore-adgiunt, cum a început a vedea lucrurile în roz. Cu mici pete bleu. Plus un actor-regizor care amenință public un cronicar teatral cu răfuiala fizică, la pachet cu sex oral în grup. În rest, toate vechi. Adică maro.

    Unde sînt, în acest tablou mîlos și maroniu, actorii, adică artiștii liberi, fără frîu etc etc ? În mîl. Care pînă la gît, care pînă la brîu, care pînă la genunchi. Dar toți – în întuneric. Ca niște funcționari cu atribuții artistice. Merg la serviciu, semnează pontajul, prestează, absorb doza de mizerie și apoi pleacă acasă. La fel cum face și presupusul public cultural bahluiez, indiferent dacă se duce la teatru, ca babele la biserică, sau nu. Da, cu teatrul de trei parale e ca și cu politicienii de doi lei : el există fiindcă niște proști, plătitori, suportă.

    A se slăbi cu sălile pline la “ Coana Chirița “ & Co. Cîinele lui Pavlov are rude umane peste tot, inclusiv printre amatorii de teatru. Dar, desigur, dacă planul cincinal la bilete vîndute e îndeplinit în patru ani jumate, urmașii tovarășului Stahanov pot fi mîndri : sînt mai tari ca englezul ăla cu chelie, Bill, și teatrul lui, “ Globul “, sau cum îi mai zicea. Da’ nici nu mai contează : teatrul  “ Globul “ ori circul “ Globus “, tot un drac, principalul e să fie maimuțele sănătoase, că lumea rîde oricum. Pavlov rulz, iopt’ !

    Lucian Postu

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here