Cum, monșer? Ditamai dregătorul, Don Costelo, poreclit Costel Alexe, în loc să răspundă, dă din coate și din vorbe ca la cârciumă? Ei, asta nu mai e administrație, e concurs de obrăznicie cu funcție publică, stimabile! Iată faza, bibicilor, demnă de un episod cu Nae Cațavencu din vasta operă a lui Nenea Iancu. Se apropie un jurnalist — nu cu parul, ci cu întrebarea. Una simplă, de bun-simț: despre un drum, despre niște oameni, despre o tragedie. Și atunci, în loc de răspuns, țâșnește caracterul mîrletelui cu mină de intelectual dospit: „Dispari!”. Așa, scurt, eficient, fără virgulă — ca o semnătură pe contractul cu mojicia.
Dar stați, că nu-i tot! Vine și lecția de pedagogie: „cu creierul tău de gâscă…”. Admirabil! Când n-ai argumente, ai zoologie. Când n-ai explicații, ai epitete. Curat stil administrativ, stimabile: se lucrează intens la… jigniri. Întrebarea persistă, însă. Gazetarul nu pleacă. Ce ne facem? Simplu: mutăm vina. „Întreabă-l pe altul!” — deviza eternă a funcționarului care n-a greșit niciodată, pentru că n-a făcut nimic. Și uite-așa, onorabili cetățeni, aflăm marea taină a guvernării locale: drumul poate lipsi, dar obrăznicia e asfaltată impecabil. Ambulanța se împotmolește, dar vorba grea circulă fără restricții.
Morala? Nu glodul ne îneacă, ci tupeul cu care ni se spune să tăcem când întrebăm. Și glodul dintre degetele de la picioare nu dispare, chear dacă te îmbraci cu sacou Ârmani!
Curat caracter, coane!
