Aoleu, stimabililor cetățeni ai republicii cu nervi tari și răbdare elastică, iar se întâmplă minunea clasică: când se leagănă corabia politică, nu mai vezi mateloți, ci doar demisionari cu fraze lustruite și recunoștință enstituțională.
Suptprefecții Șerbet și Felix au decis că e momentul perfect să coboare din funcții. Nu oricum, ci elegant, cu plecăciune și comunicat: „am avut provocări, realizări, echipă, colaborare și respect”. Adică, în traducere liberă din limba birocratică: „a fost frumos, dar am simțit că vine vânt de schimbare și mai bine ne dăm jos înainte să ne prindă ploaia”.
În fundal, stimabile, moțiunea PSD-AUR se plimbă prin Parlament ca un nor greu de vară, iar Governul lui Ilie scârțâie discret, ca o trăsură veche pe drum de țară. Iar perfectul (omul din vârf, vin Pelin) privește tot spectacolul cu aerul acela de gravitate administrativă. Nu plânge, nu oftează teatral… că în administrație lacrima nu curge pe obraz, ci se trece în raport. Eventual, dacă e să fim sinceri până la capăt, e o lacrimă modernă: discretă, contabilizată, cu ștampilă și mențiunea „pentru uz intern”.
În jur, corabia își continuă drumul: unii pleacă, alții vin Pelin, toți lasă în urmă fraze rotunde și implicare în viața publică. Că în România, demisia nu e plecare, bibicilor, e doar o schimbare de decor cu același actor care mai iese la aplauze din când în când.
Și dacă l-ai întreba pe Nenea Iancu sau pe Unchiul nostru, ei ar zice probabil atât: „Curat enstituțional… dar cu moft, stimabile! Curat enstituțional!”
