Stimabile, Unchiul nostru, cunoscut drept mare poet de ocaziune, de mulți agenți secreți din toate serviciile lumii, și din cele bune dar și din cele mai puțin bune, nu s-a putut abține vâzând cum se aruncă cu șobolănime prin politikia noastră dâmbovițană. Și stînd el așa, într-o seară, la o vodcî mică cu Ivan, omolgul său de pe vremea Uniunii – nu spunem care că e secret, i-a venit inspirațiunea. Și a început să recite, sub privirile încețoșate de băutură ale rusului, care oricum nu înțelegea nimic, și zicea cam așa. Noi, cum eram pe acolo și noi, am dat drumul le telemobil , l-am înregistrat și v-am reprodus această capodoperă adevărată, am spune, noi, zisă de Unchiul la o beție de Sărăkie.
– Pe-un picior de plai,
Fără niciun grai,
Iată vin la rând,
În barbă mormăind,
Trei figuri de soi,
Gata de război:
Un Grindean uns cu toate,
Un Bolojan pe dreptate
Și-un Frițan de prin cetate.
Iar de la balcon,
Cu un ton de domn,
Se uită Iohannis,
Făcându-și bilanțis,
„Cu atenție” privește,
„Îngrijorat” el clipește,
Cum cel Bolojan
Și cu cel Frițan
Vor să-l ia în plan
Pe cel Grindean,
Să-l bage-n cămară,
Sau să-l lase-afară?
Dar în spate, la cuptor,
Liniștit și zâmbitor,
E un Ciolacu hâtru,
Făcând covrigi cu filtru:
— „Stai, măi Bolojane,
Nu mai pune planuri, fane!
Căci în cămară, printre rafturi,
Printre gemuri și prin prafturi,
Am ascuns eu un ciolan,
Păzit de-un mic șobolan,
Să n-aveți voi ce împărți,
Cât timp eu voi covrigi i!”
Miorița-i pe baterii,
Cântă doar la primării,
Și-i zice lui cel Grindean:
— „Vezi că ai un mare plan!
Bolojan vrea eficiență,
Frițan vrea mai multă prezență,
Iar Iohannis, de pe munte,
Te vede cu stea în frunte!
Toți vor să te-nchidă-n boxă,
Să-ți dea viața paradoxă,
Cu-n borcan de murături,
Să nu mai dai semnături!”
Dar Grindean zice așa:
— „Dacă-i asta soarta mea,
Să-i spui lui Ciolacu clar:
Să-mi dea un covrig în dar!
Iar lu’ Domnu’ de la munte,
Să-i pui schiurile-n curte,
Să se uite-n debaraua mea,
La șobolănimea din ea!
Să mă îngroape, frați,
Cu toți cei expropriați,
Sub un pod neterminat,
De sistem bine păstrat.
Iar la capul meu cel sfânt,
Să nu puneți doar pământ,
Puneți un aviz, un act,
Și-un covrig… cu mult susan, de fapt!”
Iar din colțul cel de umbră,
Cu o față mult mai sumbră,
Se aude-un chicotit,
De la un moș… infinit.
E Ilici, zâmbind blajin,
Sorbind dintr-un pahar cu vin:
— Măi dragă, nu vă mai certați,
Căci toți sunteți emanați!
Ciolanul vine și mai trece,
Dar eu rămân la toate… rece…
Ce să mai zicem? Colosal, bibicule, colosal! Rusul adormise între timp. Gata, stimabile, să ai o zi cu spor și, vorba baladei: ai grijă la ciolan, să nu-l fenteze vreun șobolan!
