Într-o dimineață cu ceață, G’Laki, alias Dl Goe al jurnalismului giudețean, s-a trezit cu condeiul în mână și cu misiunea de a face dintr-un spate de porc mistreț de la Lidl epopee națională. Zice dânsul, bibici preacinstiți cetitori, în publicațiunea sa cu povești pescărești, una vânătorească de data asta! Că la o ipotetică vânătoare cu mahări, 62 de gonaci n-ar fi fost plătiți, că angajații abuzati ar fi plâns, că riscurile sunt mai mari decât să mergi pe Lună cu bicicleta. Cititorii însă îl priveau ca pe un personaj de basm: habar n-avea nici de vânătoare, nici de regulile elementare ale pădurii, dar își permitea să critice tot ce mișcă.
Dar iată că tura asta și-a găsit și nașul de vânătoare, bibicilor! Ovidiu Cantor, vânător din tată în fiu, a citit balariile lui G’Laki și, după ce a strâns buletinul și pipa de vin, a tras un aer atât de adânc încât a fost dus la urgențe – nu de mistreț, nu de gloanțe, ci de șocul provocat de jurnalismul d-lui Dl Goe. „Nu există obligativitate de plată a gonacilor, permise temporare sau riscuri catastrofale! Și mistrețul nu ține cont de pixul tău!” i-a scris el calm pe Facebooci, cu voce de profesor, în timp ce G’Laki își nota cu gravitate pe hârtie „Am văzut mâncare și camere încălzite, sigur cineva trebuia să plătească!”
Publicul, sătul de exagerări, râdea sub mustață: Dl Goe confundase pădurea cu Lidl, mistrețul cu salam, iar jurnalismul cu fabulație. Și mistrețul… ei bine, dormea în continuare liniștit, fără să știe că viața lui fusese transformată într-un reportaj de comedie, iar Ovidiu nostru, supraviețuitor al lecturii, se întreba dacă balariile jurnalistice nu ar trebui considerate sport extrem.
Astfel, Dl GoeLaki rămâne cronicarul neinvestigativ al județului, cu pixul plin de ficțiune și cu cititorii care, în loc să plângă, bat din palme la absurd. Iar Ovidiu, vinător din tată în fiu, a revenit acasă cu inima tremurând, jurând că data viitoare citește mai întâi sursa, apoi articolele.
