Tupeu infracțional de recidivist! Nina Cosma Lariu păcălește un procuror de Curte de Apel

0
66
Nina Cosma Lariu este un personaj infracțional, mediatizat în presa locală și națională, fiind pusă pe „lista neagră” a cetățenilor periculoși, numiți popular – escroci.
Literatura de specialitate (psihologia, psihiatria, etc) numesc fenomenul „mitomanie”, ca tulburare gravă de comportament.
Tulburarea este asociată, popular, cu tipologia escrocului. Despre boala cameleonică a personalităților de acest soi, specialiștii spun că indivizii sunt șarmanți, persuasivi, histrionici, etc.
Nina Cosma Lariu poate fi prezentată și ea, ca fenomen, demnă de studiat, în condițiile în care „debutează pe scenă” încă din timpul liceului, când fură banii destinați fondului clasei, ca apoi să fure portofelul unei colege. În anii studenției, escroaca Nina Cosma Lariu, încasează 600 de euro de la colega de an, promițând obținerea unor medicamente rare, care urmau a fi găsite în străinătate, (Atenție!) pentru un bolnav de cancer.Aceasta încasează banii și trimite literalmente bolnavul incurabil la ușa doctorului I.R. din Iași, care se dezice de o astfel de afacere.

Tupeu infracțional de recidivist! Nina Cosma Lariu păcălește un procuror de Curte de Apel

Tot în vremea studenției, bifează o altă escrocherie, autointitulându-se „celebru avocat”, „apărător al legii”, la numai 21 de ani.
Profită de relația cu managerul artistic, Radu Groza din București și își comandă, în revista „WOWbiz”, articole care să-i aducă faimă.
Cu predispoziție pentru șarlatanie, vârstnicul Radu Groza nu rezistă tinerei iubiri, iar, diferența de 30 de ani dintre aceștia, îl orbește și îl prostește, de asemenea.
Acesta achiesează la escrocheria ieftină și se prezintă, în mai multe articole de presă, ca fiind iubitul „celebrei avocate”, de fapt studentă mediocră a Universității particulare „Petre Andrei” din Iași.
Parcurgând un drum atât de lin și fără piedici, escroaca Nina Cosma Lariu capătă curaj, își pierde controlul și ajunge să se identifice cu această lume a justiției.
Audiată într-un dosar penal, la Parchetul Curții de Apel Iași, în fața unui procuror cu experiență, aceasta declară că este jurist la SC GOLDEN EVENTS AND CONCERT SRL.
În realitate, firma aceasta aparține fostului ei concubin, Radu Groza din București, dar are  sediu fictiv pe un maidan din afara Municipiului; este o firmă falimentară și are ca obiect: „suport servicii artistice”.
Nina Cosma Lariu, cel mai probabil învățată de cineva, face, anterior acestei declarații, 3 transferuri a câte 7000 de lei din contul lui Radu Groza în contul ei personal și îl pune pe fostul concubin să menționeze în extrasul bancar: „drepturi salariale”.
Aceasta nu a avut niciodată loc de muncă, iar în raportările ANAF Iași, în același an al tranzacțiilor, anul 2023, apare ca fiind „casnică”. Escrocheria cea mai mare este dată și de faptul că Nina Cosma Lariu nu este înscrisă în Colegiul juriștilor, deci nu este jurist!!!
Activitatea societății, „suport servicii artistice”, nu a mai reclamat niciodată, de atunci până în prezent, „ajutorul” unui jurist. În concret, firma lui Radu Groza a avut nevoie de un mare profesionist (?!) doar înainte de declarația de parte vătămată a Ninei Cosma Lariu, tocmai pentru ca să dea aparența unei femei serioase, intelectuale, cu o profesie onorabilă, astfel încât să îi aducă toate avantajele specifice statutului.
Descoperirea este „bombă cu ceas” și poate produce mari probleme dl-ui procuror Lucian Mitrică, care este procuror la Parchetul Curții de Apel Iași și care ar putea fi luat oricând la întrebări:De ce nu a legitimat-o pe „jurista” Nina Cosma Lariu?

Întrebări fără răspuns

Greșeala procurorului Lucian Mitrică este una foarte mare, în circumstanțele în care, chiar în acea perioadă, în toată presa locală și națională, Nina Cosma Lariu era deja deconspirată ca fiind „escroaca din Târpești” (satul de origine), escroaca zisă „Cap de Cal”, „Văduva Neagră”, „falsul avocat”, „mincinoasa de Neamț”, etc.
Un simplu click și se putea afla că ceva nu este în regulă.
Lucian Mitrică
Trecând prima barieră, fără să fie oprită, în psihologia escrocului, triumful îl smintește pe acesta și simte nevoia vitală de a minți și mai mult. Îi mai „trântește” o minciună procurorului de la Curtea de Apel, spunându-i, printr-o adresă, că pleacă la un curs de perfecționare în străinătate.
Odată prins omul „cu garda jos”, escrocul te manipulează la modul absolut, ducându-te până la capitulare.
Nina Cosma Lariu reușește să treacă, chiar în acest dosar, și testul poligraf, pentru că boala, numită mitomanie, „bate” detectorul de minciuni.
Cu privire la această șmecherie, livrată chiar unui procuror de Curte de Apel, este deschis un dosar penal la Parchetul Judecătoriei Iași, dar dosarul trenează. Din solidaritate profesională, magistratul mai mic în grad nu vrea „să-i dea peste nas” procurorului Lucian Mitrică, chiar dacă are la dosar toate dovezile că Nina Cosma Lariu se ocupă, nu cu studiile profesionale, ci cu „studiile de caz”.
Aceasta perseverează în „traducerea” bărbaților naivi, cu neveste acasă și cu statut social, astfel încât „să nu își permită” un scandal public, pe măsura banilor cu care au fost înșelați.
În articolele anterioare am exemplificat ce le spunea victimelor sale, de la care încasa zeci de mii de lei și mii de euro, bani pe care ANAF Iași, recent, i-a găsit în conturile acesteia.
Procurorul Lucian Mitrică a avut ocazia să se mai întâlnească cu Nina Cosma Lariu și în alte dosare penale, dar a rămas la fel de puțin vigilent, aproape de stadiul victimelor prăduite de bani.
Mitomanul vine din categoria sociopaților carismatici, care te duc cu vorba, „te aburesc” și cărora le dai de bună voie ceea ce îți cer, iar victimele declară că „au băgat mâna în buzunar”, chiar conștienți fiind că „pun cruce investiției”.
Carisma escrocului este una din caracteristicile tulburării de comportament, iar, al doilea atribut al bolii este norocul acestora. În studiile de caz, psihiatrii spun că fac multe victime până să fie prinși, iar escrocii „cad la datorie”, doar după ce experimentează un număr mare de cazuri și tocmai pentru că „dau garda jos”, nu mai sunt vigilenți, se transformă în olimpici încrezători și ajung să greșească.
Unde a greșit Nina Cosma Lariu de a ajuns să aibă, ea însăși, dosare penale, fiind căutată de Poliție în mai multe cauze?
Întâlnindu-se pentru a doua oară cu același procuror, pe care „l-a vrăjit”, aceasta „nu mai ia problema în serios” și, detașată, joacă rolul vechi de om onest, principial și chiar justițiar. Se oferă procurorului Lucian Mitrică, într-un alt dosar, în calitate de martor, să aducă ea însăși probe care să-l ajute pe magistrat.
Astfel, aceasta „își dă cu firma în cap” și îi livrează anchetatorului chiar probele care o incriminează.
Tocmai urmare a indicațiilor ei sunt investigate conturile bancare și se obțin informații care o acuză grav. Aceasta „a dus în poșetă” chiar o „bucată din cadavrul” pe care trebuia să-l ascundă.
Grație acestui exces de zel, Nina Cosma Lariu și-a produs câteva dosare penale, chiar pe neumele ei și chiar cu aportul acesteia.
În prezent, justiția ieșeană „stă la căpătâiul” Ninei Cosma Lariu și trebuie să sperăm, cu toții, că „îi va îngropa” pornirile de escroc și va reabilita situația juridică a victimelor.
În alte Județe, escrocii care poartă obsesia robei, a uniformei, a halatului alb, au fost transformați demult în condamnați definitivi, unii dintre ei executând pedepse grele, în închisoare.
Poate se așteaptă o mare nenorocire „ca să se intervină în forță” și în acest caz.
Comandantul IPJ Iași, Chestorul Costel Gâtlan, are deja sesizări, din partea mai multor persoane și, în altă ordine de idei, acesta s-a autosesizat, chiar plecând de la un articol al ziarului „7 Est”.
Dorim succes justiției ieșene ca să ne scape de escroaca Nina Cosma Lariu!
0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments