Trăim vremuri în care cei care îndrăznesc să rostească adevărul și să deranjeze structurile informale ale puterii riscă nu doar marginalizarea, ci și distrugerea fizică și psihică. Silvian-Emanuel Man, lider al Ligii Studenților, cercetător, activist civic și om care a ales să nu tacă, este una dintre victimele directe ale acestui mecanism represiv. În ultimii ani, a fost supus unei suite halucinante de agresiuni, hărțuiri și șicane, care au avut drept scop reducerea sa la tăcere și anihilarea unui simbol al tineretului liber.
„Am fost agresat fizic de trei ori în ultimii doi ani, cu pumni în gât, ceafă și cap de fiecare dată. Toate bătăile au fost în public. A trebuit să stau în perfuzii și am petrecut în total vreo trei luni numai la pat. Am ajuns să am probleme locomotorii și nici acum nu pot merge ca lumea, din cauza loviturilor la coloană.” – mărturisește Silvian.
Lovit în gât, strivit de tăcere, călcat de instituții: dosarul rușinos al agresiunilor împotriva unui tânăr care a spus NU mafiei universitare
În vara anului 2023, după o agresiune petrecută în fața martorilor de la UMF Iași, unde un individ l-a lovit cu cruzime în zona gâtului, a fost la un pas de sufocare și de colaps. Nodul de la cravată i-a fost împins în fosa suprasternală, provocând un șoc fizic care l-a adus în pragul pierderii cunoștinței și a necesitat intervenția urgentă a cadrelor medicale. A suferit complicații respiratorii, inflamații ale epiglotei și corzilor vocale, care, alături de un astm bronșic sever preexistent, i-au afectat profund viața personală și profesională.
Dar suferința fizică este doar o parte a tragediei. Umilința, batjocura și izolarea socială sunt componentele mai greu de suportat. După agresiuni, în loc de solidaritate, au urmat presiuni constante să „facă pace”, să „renunțe”, să „nu mai deranjeze”. Iar copilul său cel mare, între timp, întreabă nevinovat: „De ce nu mă ia tata în brațe? De ce?”
„Pentru că tata a deranjat niște oameni care fac parte din sistemul acesta mafiot care a acaparat Statul Român și care se folosește de instituții și de forța lor coercitivă pentru a reduce la tăcere pe oricine nu acceptă să trăiască pe bază de frică sau compromis.”
Aceasta este realitatea unui om care a ales demnitatea în locul obedienței. Un om care a refuzat să se închine în fața unei lumi corupte, dominate de ierarhii ascunse, de „protejări de sus” și de directive oculte. În fața unui sistem care nu doar că nu și-a protejat cetățeanul, dar a închis ochii complice la tot ce i s-a întâmplat, Silvian a continuat să lupte. A continuat să vorbească. A continuat să creadă.
La toate acestea se adaugă presiunea psihică și financiară colosală: datorii de peste 10.000 de euro, tratamente costisitoare, luni întregi pierdute în investigații, recuperări, plângeri și drumuri pe la instituții. Un tânăr care nu și-a putut duce doctoratul la bun sfârșit, care a fost scos din competiții științifice și a pierdut oportunități rare. Un om căruia i s-au cerut compromisuri absurde, precum să renunțe la cercetarea sa privind secularizarea averilor mănăstirești – o temă care, se pare, deranjează „pe cineva de sus”.
„Mi s-a cerut să predau toate înregistrările noastre despre memoria foștilor deținuți politici către anumite entități. Să nu mai sprijin Mitropolia Basarabiei. Să nu mai atac plagiatorii, ci, culmea, să o atac pe jurnalista Emilia Șercan.”
Ce poate justifica o asemenea avalanșă de presiuni, atacuri și manipulări? Răspunsul e simplu și dureros: adevărul spus prea tare, demnitatea asumată cu voce fermă. Silvian a refuzat să joace după regulile impuse de sistem. A refuzat să facă pactul tăcerii. Iar sistemul i-a declarat război.
După ce bârfa, manipularea și campaniile de kompromat nu au avut efectul scontat – chiar dacă au produs daune de imagine estimate la peste 20.000 de euro – s-a trecut la atacuri directe. A fost lovit, târât pe caldarâm, amenințat cu moartea: „O să te aștept într-un loc. Îți sparg dinții. Ești mort.” – i-a transmis agresorul, în timp ce anchetele stagnau, iar susținătorii acestuia se mișcau nestingheriți prin mediul academic.
Cu toate acestea, Silvian nu a ales ura și nu a răspuns cu aceeași monedă. A căutat mediere, a cerut despăgubiri minime pentru a putea acoperi costurile medicale, însă a fost șantajat: „Retrage-ți plângerea, că nu știi de ce sunt eu în stare.”
Aceasta nu este doar povestea unui om atacat. Este imaginea unei Românii bolnave, în care un tânăr cu principii este redus la tăcere prin violență și amenințare. În care un sistem universitar întoarce capul, în care instituțiile statului se ascund, în care agresorii au protecție, iar victimele sunt îndemnate să „plece capul”.
„Violența universitară a devenit un act perfect normal în 2023/2024. Asta este adevărata față a acestui regim criminal. Nu vreau să îmi plângeți de milă, ci să înțelegeți că nenorociții ăștia care ne conduc nu au scrupule.”
Într-un final, dincolo de durere, de tăcerile complice, de pierderile materiale și profesionale, rămâne un mesaj limpede: „Spre deosebire de alții, eu nu vreau să spun niciodată că renunț sau că m-a învins sistemul!”
Această mărturie nu este doar despre Silvian. Este despre toți cei care, într-un mod sau altul, au fost loviți, marginalizați, reduși la tăcere pentru că au spus adevărul. Este despre noi toți. Despre cât mai putem suporta. Și despre cât de urgentă este lupta împotriva acestui sistem corupt și abuziv.
După bătăi: hackeri, conturi blocate, intimidare digitală
A doua zi după prima agresiune, Silvian și Liga Studenților au fost ținta unor atacuri informatice:
-
Conturi de Facebook și e‑mail blocate, deconectări automate de pe dispozitive;
-
Tentative de spargere a conturilor Ligii; recuperarea a durat peste 48 de ore, ceea ce a paralizat comunicarea organizației;
-
Suspiciuni de compromitere a telefoanelor și laptopurilor sale – instrumente vitale în activitatea academică și civică.
