Castelul Sturdza de la Miclăușeni scapă de schele după doi ani și jumătate de restaurare. Redeschiderea pentru vizitatori este programată în septembrie

0
12
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Castelul Sturdza de la Miclăușeni intră într-o nouă etapă a procesului de restaurare, după ce schelele care au acoperit monumentul istoric în ultimii doi ani și jumătate au fost îndepărtate. Imaginea castelului poate fi admirată din nou, iar reprezentanții ansamblului spun că momentul marchează un pas important spre redeschiderea completă pentru public.

„Nu pot exprima în cuvinte bucuria și entuziasmul pe care le simțim în acest moment”, au transmis reprezentanții Castelului Sturdza, odată cu anunțul privind finalizarea lucrărilor exterioare.

Primele evenimente importante după această etapă sunt programate pe 5 și 6 septembrie 2026, când la Miclăușeni va avea loc o nouă ediție a manifestării „Călătorie la 1900”, eveniment care recreează atmosfera de la începutul secolului trecut și pune în valoare patrimoniul ansamblului.

Restaurarea Castelului Sturdza reprezintă una dintre cele mai ample investiții realizate în ultimii ani asupra monumentului. Contractul de finanțare a fost semnat în aprilie 2023, iar valoarea estimată a lucrărilor de execuție a fost de 16,756 milioane de lei, fără TVA, cu o durată de implementare de 24 de luni.

Intervențiile au vizat nu doar refacerea fațadelor, ci și consolidarea structurii de rezistență, modernizarea instalațiilor, restaurarea componentelor artistice și conservarea elementelor arhitecturale valoroase.

În paralel, restaurarea este susținută prin alte două proiecte finanțate de Institutul Național al Patrimoniului. Primul, în valoare de 8,6 milioane de lei, vizează lucrări la planșeu, pod și șarpantă și se derulează până la sfârșitul anului 2027. Cel de-al doilea, cu o finanțare de 10 milioane de lei, are ca obiect conservarea și restaurarea picturii murale interioare, una dintre cele mai valoroase componente artistice ale castelului.

Deși programul obișnuit de vizitare nu a fost reluat oficial, reprezentanții Castelului au anunțat că acesta va fi redeschis în curând. Până atunci, Mănăstirea Miclăușeni, parcul și restaurantul rămân accesibile publicului.

Îndepărtarea schelelor reprezintă un moment simbolic pentru unul dintre cele mai importante obiective turistice din județul Iași. După ani de lucrări complexe și investiții consistente, Castelul Sturdza începe să-și recapete strălucirea și se pregătește să-și întâmpine din nou vizitatorii într-o imagine apropiată de cea pe care a avut-o în perioada sa de glorie.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate