Polițist de 29 de ani din Neamț, găsit mort în locuință

0
23

Un polițist în vârstă de 29 de ani, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, a fost găsit decedat în propria locuință, după ce nu s-a prezentat la serviciu.

Colegii au alertat autoritățile, iar tânărul a fost descoperit fără viață la domiciliu. Trupul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.

Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv cea a sinuciderii, însă, până la finalizarea investigațiilor, nu a fost confirmată oficial nicio variantă.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, procedură standard în astfel de cazuri, iar cercetările continuă pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragedia.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate