Presedinta Filialei Iasi a Sindicatului National al Grefei Judiciare Dicasterial, Lacramioara Rusu-Cipiniuc, acuza ca sefa ICCJ Corina Corbu a ignorat doleantele grefierilor: “Vom relua protestele… Vor avea aceleasi revendicari si anume plata restantelor salariale… Am inaintat un memoriu presedintei Inaltei Curti prin care i-am solicitat achitarea diferentelor din salariile neachitate integral in 2023, si nu avem parte nici macar de un raspuns”

0
64

Se anunta noi zile agitate in sistemul judiciar. Grefierii vor relua protestele. Anuntul a fost facut de presedinta Filialei Iasi a Sindicatului National al Grefei Judiciare Dicasterial, Lacramioara Rusu-Cipiniuc.

Actiunile de protest vor fi declansate in toamna, dupa vacanta judecatoreasca. In ceea ce priveste cauzele care stau la baza noului protest, acestea sunt aceleasi care au determinat si protestul de anul trecut. Mai exact: plata restantelor salariale si a diferentelor salariale castigate prin hotarari judecatoresti.

Presedinta Filialei Iasi a Sindicatului National al Grefei Judiciare Dicasterial, Lacramioara Rusu-Cipiniuc, acuza ca sefa ICCJ Corina Corbu a ignorat doleantele grefierilor: “Vom relua protestele… Vor avea aceleasi revendicari si anume plata restantelor salariale… Am inaintat un memoriu presedintei Inaltei Curti prin care i-am solicitat achitarea diferentelor din salariile neachitate integral in 2023, si nu avem parte nici macar de un raspuns”

O alta nemultumire a grefierilor este ignorarea grefierilor de catre capii Justitiei. In acest sens, intr-o declaratie acordata site-ului dezvaluirea.ro, presedinta Filialei Iasi a Sindicatului National al Grefei Judiciare Dicasterial, Lacramioara Rusu-Cipiniuc, acuza ca sefa Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Corina Corbu, nu ar fi raspuns nici pana in prezent memoriului pe care grefierii i l-au inaintat, si in care ii cereau plata diferentelor din salariile neachitate integral in 2023.

Iata declaratia presedintei Filialei Iasi a Sindicatului National al Grefei Judiciare Dicasterial, Lacramioara Rusu-Cipiniuc:

Vom relua protestele dar cu siguranta dupa data de 1 septembrie, la reluarea activitatii dupa vacanta judecatoreasca. Protestele vor avea aceleasi revendicari si anume plata restantelor salariale, in conditiile in care nu am primit pana acum diferentele din salariile achitate in procente in cursul anului 2023 si nici diferentele salariale castigate prin hotarari judecatoresti pentru perioada 2018-2023.

Avem cunostinta de plati efectuate de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in luna decembrie, insa nu grefierilor din instantele iesene si vasluiene. Desi a existat o Hotarare de Guvern pentru plata diferentelor pentru lunile octombrie si noiembrie 2023 ordonatorul de credite a asigurat fondurile doar pentru plata diferentelor pe luna noiembrie.

Noi grefierii am inaintat un memoriu presedintei Inaltei Curti prin care i-am solicitat achitarea diferentelor din salariile neachitate integral in anul 2023, aspect jenant mai ales pentru domeniul public bugetar sa formulezi cerere pentru plata salariului si nu avem parte nici macar de un raspuns, ceea ce spune mult despre respectul acordat muncii noastre.

Avem acte administrative si hotarari judecatoresti care ne recunosc drepturile salariale la un alt nivel decat cel platit, acte administrative si hotarari date respectiv pronuntate ca urmare a aplicarii gresite a legilor de salarizare discriminatorii si ni se solicita intelegere fata de lipsa banilor la buget pentru achitarea diferentelor de drepturi salariale, intelegere care are niste limite. Vedem ca sunt bani pentru organizarea de alegeri si pentru sustinerea promisiunilor electorale.

De la 1 septembrie protestele vor fi cel mai probabil absolut necesare si pentru ca se termina fondul de salarii pentru anul 2024, conform bugetului aprobat de Guvern, iar incepe plata in procente a salariului lunar si va trebui sa reluam milogeala pentru plata integrala a salariilor, singura noastra sursa de venit avand in vedere ca ne este interzisa de statutul profesional desfasurarea oricarei alte activitati”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments