Perioada de glorie pentru Cezar Baciu a apus. Norocul i-a surâs timp de trei ani în care a ocupat funcția de viceprimar

0
144

Viceprimarul Cezar Baciu, considerat „votul de aur” al coalitiei PNL – PMP din Consiliul Local isi va pierde functia. Acesta a pierdut procesul cu USR de excludere din partid. Prin aceasta decizie, Mihai Chirica nu se mai poate baza pe o majoritate in plenul Consiliului Local.

„Respinge, ca fiind neîntemeiat, apelul formulat de BACIU CEZAR ALEXANDRU în privinţa sentinţei civile nr. 1135/2022 din data de 12.05.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia I civilă, pe care o păstrează. Obligă apelantul să plătească intimaţilor suma de 3500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 25.10.2023, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, a fost solutia judecătorilor de la Curtea de Apel Iaşi.

Pe 13 mai 2021, o decizie a conducerii USR Iaşi îl excludea din partid pe Cezar Baciu, consilierul local care a oferit votul decisiv în ceea ce priveşte adoptarea bugetului local din acel an. Pentru coaliția PNL-PMP din Consiliul Local Iași, Cezar Baciu a reprezentat soluția miraculoasă a „votului de aur”, în schimbul căruia acesta a fost recompensat cu funcţia de viceprimar.

În locul lui Cezar Baciu, USR va desemna un nou consilier de pe lista cu care partidul s-a prezentat la alegerile din anul 2020.

PNL şi PMP au 13 mandate în Consiliul Local din totalul de 27 de mandate, cele două partide formând majoritatea până acum împreună cu Cezar Baciu.

După ce în Consiliul Local va intra un nou reprezentant USR, liberalii vor pierde majoritatea din Consiliu. USR şi PSD vor avea 14 mandate.

Cezar Baciu nu a comentat decizia de miercuri a instanţei.

Senatorul USR Marius Bodea a declarat, după hotărârea Curţii de Apel Iaşi, că ”se încheie o mare mizerie politică orchestrată de Chirica şi PNL Iaşi, după peste doi ani şi jumătate de procese şi tergiversări”.

”Asta arată un sistem legislativ cariat de interesele PNL-PSD, pentru că s-au opus mai multor iniţiative legislative prin care aleşii locali de pe listele unui partid îşi pierd pe loc mandatul dacă sunt excluşi din acel partid. Se pot adresa ulterior Justiţiei doar pentru eventuale despăgubiri dacă excluderea nu a fost legală. Nu e corect să stea un trădător de joasă speţă pe locul unui partid votat de ieşeni. Cumpărarea politică de tarabă aşa cum a făcut Chirica cu acest Baciu este extrem de nociva şi înfrânge practic scorul din alegeri”, a afirmat senatorul USR Marius Bodea.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments