Jupânii Parcului Copou! Un director al Primăriei Iași sfidează de ani de zile regulile urbei, iar polițiștii locali fac sluj în fața lui

0
1316

Un director al Primăriei incalca regulamentele de Consiliu Local de ani de zile, iar paznicii obedienți de la Poliția Locală fac sluj în fața lui. Adi Cristi, directorul Casei de Cultură „Mihai Ursachi”sfidează zilnic legea , intrând cu mașina personală în Parcul Copou, printre copii și persoane în vârstă, pentru a și.o parca în fața biroului. Deși este știută practica de „baron cultural ” a acestuia, niciunul dintre umilii polițiști locali care dau amenzi posesorilor de câini nu a îndrăznit să.i aplice vreo amendă acestui sfidător contravenient.

Caz revoltător de sfidare a legii în Copou! Cu complicitatea polițiștilor locali, un director al Primăriei circulă zilnic cu mașina pe aleile din Parcul Copou, deși această faptă constituie o contravenție. Pentru fapta sa, directorul Primăriei este pasibil de amenzi cuprinse între 1500 și 3000 lei. Potrivit Hotărârii de Consiliu Local nr. 172/2002 privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi, la cap. II, art 8 se precizează faptul că “accesul sau staţionarea autovehiculelor pe spaţii verzi, alei pietonale, trotuare cu excepţia locurilor special amenajate şi semnalizate corespunzător este interzis și constituie contravenție”, în timp ce la Capitolul VI din aceeași hotărâre este menționat faptul că “este interzisă circulaţia cu biciclete, motociclete sau autovehicule în parcuri şi pe zone verzi, distrugerea zonelor verzi prin rupere, călcare, tăiere sau prin orice alte mijloace”. Se instituie taxa de ocupare a domeniului public pentru faptele prevăzute în prezenta hotărâre în valoare de 30.000 de lei mp/zi. Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă după cum urmează:-între 1.500 – 3.000 lei faptele prevăzute la cap.II pct. 8”, se mai menționează în hotărârea menționată. Cea care ar trebui sa duca la indeplinire această hotărâre de Consiliul Local este Poliția Locală, structură arhicunoscută prin obediența de șefuleți, așa că, corb la corb nu-și scoate ochii.

Adi Cristi, o gaură neagră alimentată din fonduri publice

La 70 de ani, Adi Cristi, directorul Casei de Cultură Mihai Ursachi, se încăpățînează să ocupe un post de conducere în organigrama Primăriei Iași , prin concursuri trucate și abuzuri în relația cu angajatele de sex feminin față de care abordează un comportament de bădăran libidinos, precum și încălcarea mai multor articole din hotărârile de Consiliu Local. Cu un salariu de 9000 lei pe lună, o pensie de peste 3000 lei și o altă pensie specială din partea unei asociații a ziariștilor, și tot felul de evenimente de nimic, dar plătite regește de la bugetul local, pentru a umple spațiile goale din rapoartele sterile de management, Adi Cristi este unul dintre pensionarii de lux ai acestui oraș, care nu contenește să ocupe funcții publice și să păgubească fondurile publice. Un personaj căruia părul alb nu i-au adus înțelepciunea așteptată, ci i-au accentuat foamea de bani, de un statut social alimentat din banii ieșenilor, pentru o prestație ridicolă în spațiul public. Tocmai de aceea, este cu atât mai sfidător și frustrant faptul că ieșenilor le este interzis accesul cu biciclete sau animale de companie, iar acestui individ i se trece cu vederea nesimțirea de a circula cu mașina printr-un parc, eminamente pietonal.

Un alt tupeist surprins de reporterii 7Est cu bolidul pe aleile din parcul Copou, vine tot din zona instituțională. Este vorba de un angajat al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte care nu s-a sfiit să intre cu mașina de serviciu (Dacia Duster cu număr de înmatriculare IS 08 DGP) până  în zona centrală a parcului. Ei sunt nesimțiții de serviciu care încalcă fără nicio jenă regulamentele acestui oraș și își permit să sfideze ieșeanul de rând, vulnerabil și amendabil în fața cerberilor de la Poliția Locală.

5 5 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments