Vasile Pușcașu a comis-o din nou. În goana după profit cu orice preț, vrea să distrugă un monument istoric al Iașului

Nici bine nu a preluat unul dintre cele mai prestigioase hoteluri din Iași, omul de afaceri Vasile Pușcașu are de-a face iar cu oamenii legii. După ce a cosntruit o terasă ilegală în lateralul hotelului Traian, Vasile Pușcașu s-a apucat de făcut modificări în interiorul imobilului care este monument istoric. Și iată cum omul de afaceri s-a mai ales cu o plângere.

0
1198

Gustave și Negruzzi se răscolesc 

Într-o lume în care Moțoc devine exponentul principal de decizie în centrul urbei cred că ar trebui trase toate semnalele de alarmă în vederea protejării monumentelor istorice deoarece Iașul încă poartă titulatura de capitală culturală . După ce în anul 2018 Vasile Pușcașu a dărâmat fără nici un fel de regret Casa Negruzzi situată pe strada Horia nr. 13 și a văzut lipsa totală de reacție a autorităților a început în acest moment să se îndrepte cu pași alerți către o modificare după bunul plac a altui monument istoric respectiv Hotelul Traian .

Construcția este opera celebrului Gustave Eiffel , arhitect ce s-a remarcat la nivel mondial prin proiectarea și execuția a numeroase edificii de renume cum ar fi Turnul Eiffel ce îi poartă numele din Paris sau Statuia Libertății din New York. Chiar dacă Direcția de Cultură a sesizat toate instituțiile statului de lipsa autorizațiilor necesare pentru efectuarea de lucrări asupra acestui simbol arhitectural se pare că nimeni nu are reacție, singurul demers în acest sens fiind făcut de primarul Mihai Chirica prin luarea unei decizii de a dărâma construcția adiacentă ce purta titulatura de terasă și despre care ziarul 7 Est a scris în edițiile anterioare .

Cum în acest moment nici o instituție a statului nu intervine ne așteptăm ca din clipă în clipă să asistăm la un alt sacrilegiu de această dată la o scară mult mai largă.

Contactat telefonic unul din angajații hotelului ne-a declarat sub protecția anonimatului ca în interior se întreprind lucrări de anvergură , se construiesc pereți, se schimbă arhitectura și chiar se ia în considerare o lucrare de extindere a mansardei pentru mărirea spațiului de cazare .

Se pare că orice afacere demarată de controversatul om de afaceri se face doar cu grave încălcări a legilor impuse de statul roman.  Motel Bucium a pierdut în instanță procesul cu Garda Națională de mediu deoarece deversa în pădure deșeuri ce poluau zona din imediata apropiere a Dealului Repedea – zonă ce este arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a-IV-a IUCN . Contractele ce au vizat transportul public atât în Iași cât și în Bârlad au fost guvernate de o apropiere față de foștii primari ai celor două orașe, condițiile în care se făceau serviciile de transport fiind la limita suportabilității de către pasageri .

 

Primarul Mihai Chirica ia măsuri

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a luat măsuri imediat ce au apărut primele probleme la Hotel Traian. Acesta i-a cerut omului de afaceri, Vasile Pușcașu să dărâme terasa pe care o construise fără autorizație în lateralul hotelului.

“Cred că hotelul trebuie să fie abordat ca un bun de patrimoniu de interes local. Ca orice om care are un start în alt domeniu și aici mă refer la noul proprietar, probabil că nu e familiarizat cu ce înseamnă legislația privind monumentele istorice. Noi l-am sfătuit și i-am spus că trebuie urmăriți niște pași care vizează aprobarea unor documentații, avizul instituției special create pentru a supraveghea monumentele istorice și dorința mea este ca hotelul Traian să rămână un punct de referință și arhitectural și de folosință și asta pentru că este un hotel și avem nevoie de hoteluri în zona centrală. Toată lumea trebuie să respecte legea. Acolo au fost două hoteluri într-unul singur și practic subsolul este comun. Acum proprietarul din Astoria a închis subsolul pentru proprietarul din Traian. Țevile de utilități erau comune plus accesul la sala Mihai Eminescu era comun. În momentul de față se împart tabere sau se despart și probabil s-au creeat animozități între cei doi proprietari.”, a declarat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

 

Dosar penal și amendă

În cazul în care omul de afaceri Vasile Pușcașu a încălcat legea riscă să fie amendat și să i se întocmească dosar penal.

„Desfășurarea unei activități de construire atât pe domeniul public, cât și pe un teren proprietate privată se face numai cu autorizație de construire și cu respectarea mențiunilor din aceasta. Nu necesită eliberarea unei autorizații de construire lucrările prevăzute la art. 11, din Legea 50/1991. Cuantumul amenzii prevăzut de actul normativ sus-menționat, pentru edificarea unei construcții fără autorizație de construire, este cuprins între 1.000 și 100.000 de lei. În cazul în care construcția este edificată într-o zonă protejată, polițiștii locali sesizează Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ, pentru continuarea cercetărilor, deoarece fapta constituie infracțiune. În cazul în care vorbim doar de ocuparea domeniului public (mese, scaune, umbrele, diferite materiale și mărfuri, etc.), fapta constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 360 și 590 lei, conform HCLM 172/2002, modificată.”, Șef Serviciu Nicoleta Deciu, Poliția Locală Iași.

Exclusiv 7est : vasile-puscasu-a-inceput-cu-stangul-afacerile-la-hotelul-traian-terasa-fara-autorizatie-in-centrul-orasului/

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments