Mamma Mia – multă publicitate, servicii de proastă calitate

Brandul Mamma Mia este aspru criticat de către clienţi. Pe paginile de socializare, clienţii Mamma Mia au început să îşi spună părerile atât despre calitatea produselor cât şi despre modul de servire. Cei mai mulţi clienţi se declară nemulţumiţi.

0
1409

Din vara anului trecut clienții care au trecut pragul restaurantului Mamma Mia au început să lase mesaje de nemulțumire pe pagina de Facebook a locației.

La Recomandări și recenzii unde ești întrebat dacă “Recomanzi Mamma Mia” se găsesc mai multe mesaje în care clienții se plâng de serviciile, dar și de mâncarea oferită de acest restaurant. Mamma Mia a scăzut mult în ochii celor care obișnuiau să mănânce fie în locație, fie să își facă o comandă la domiciliu.

“Calitatea serviciului este foarte proastă. La terasă, după ce am așteptat să facă o pizza de două ori – pentru că prima oară nu-i ieșise pizza comandată specialistului bucătar – am așteptat foarte mult să vină cineva să ne aducă nota deși am solicitat de patru ori acest lucru. Când a venit în sfârșit cineva, ne-a trântit pe masă nota. Am solicitat să plătim cu cardul – dar n-a venit decât cineva să ne întrebe de card de fidelitate pe care i l-am înmânat. După ce am mai așteptat o perioadă considerabilă, am decis să plătim cash și să plecăm… cardul de fidelitate să rămână la ei… nu e ca și cum o să mai am nevoie de el”, se plânge un client pe o rețea de socializare.

 

„Nu mai sunteți ce ați fost”

Şi asta nu e tot. Iată câteva mesaje care te fac să nu mai treci pragul acestui restaurant sau să îndrăznești să îți faci comandă la domiciliu.

„Jenant. Rușine! Am comandat bere, sucuri și mâncare pe terasă. După 30 minute au adus două beri…. După multe insistenţe, după o oră au adus apa plată și sucurile….. După două ore de așteptare au adus pizza și restul mâncării….. bătaie de joc…..”, se arată într-o altă postare.

 

„Mi s-a și spus să mă ridic de la masă”

„Calitatea produselor a scăzut dramatic în ultima vreme. Am avut patru experiențe foarte proaste în raport cu serviciul în această vară. Mi s-a și spus să mă ridic de la masă, de neiertatPrețuri mari pentru nu mare lucru.”, se plânge un alt client.

„La livrări aveți mari probleme (verificați angajații de acolo). La restaurant e altă viață. Sunt un client fidel la locație, dar la comanda la domiciliu, nu vă recomand”, scrie un client pe reţeaua de socializare.

„Cea mai proastă mâncare din oraș, nu se respectă rețetele, ingrediente de calitate slabe, bucătari prost pregătiți și cu experiență.”

„Aș da și o jumate de stea dacă ar fi posibil … ce comanzi și ce primești, loc bun de omorât timpul când ești flămând iar gustul mâncării din ce în ce mai … clar e ultima oară când calc la Mamma Mica …”, spune supărat un client.

 

Clienții cer ca autoritățile să verifice bucătăria Mamma Mia

„Calitate îndoielnică! Am comandat aseară pizza și am avut senzația ca mănânc scoarța de copac. De ce durează o ora jumate livrarea dacă aluatul oricum e congelat??? Aș trimite un control să verifice bucătăria Mamma Mia. Nu recomand nici dușmanilor!”, avertizează un ieșean.

„Ultimile comenzi de la Mamma Mia au fost jalnice. Mâncare arsă, super sărată.

“Se aplică legea banului, dacă e luna lui august văd ca au prioritate „comi si dici la verdura” ! Felicitări ! Ar trebui serviți toți clienții în mod egal! Chiar și ăia vechi, nu care vin o dată pe an și „ling străchinile cu pâine”.”

„Mâncarea nu mai este ca altă dată, dar voi da 5 stele pentru simpaticul ospătar Alex Dragoș!

„Am comandat crispy, pe lângă faptul că ospătarul era foarte sictirit, acel crispy era uscat, rece, salata de varză…. abia s-au îndurat să pună, menționez că vreau maioneza simplă, am primit maioneză cu usturoi…bun până aici. Dar în momentul când am vrut să solicit un meniu pentru a comanda desert… au fost atât de amabili încât mi-am procurat singură meniul, până să dau comanda a mai trecut ceva timp, până să mănânc prăjitura deja mă săturasem să aștept. Menționez că era în timpul săptămânii și nu era aglomerat. Nu mai sunteți ce ați fost!!

 

Cum vor să remedieze situația?

Iată totuși cum Mamma Mia încearcă să remedieze situația cu clienții care și-au scris incidentele și nemulțumirile atunci când au apelat la serviciile restaurantului.

Raspuns Mamma Mia:

Mamma Mia – Restaurant & Catering Salutare, ne pare rău pentru experiența ta la noi 🙁 Te rugăm frumos să ne lași datele tale de contact (e-mail și număr de telefon) într-un mesaj privat pentru a fi contactat de către colegii noștri. Îți mulțumim!

Puține au mai rămas mesajele în care clienții au scris că sunt mulțumiți de serviciile oferite de restaurantul Mamma Mia și asta poate datorită angajaților care încearcă să își facă meseria cât mai bine.

„Cea mai tare servire din partea lui Ionuș N. Merită o mărire de salariu!

„Cea mai bună servire- Dragoș!

„Calitate de nota 10, servire de nota 100! Felicitări ospătarului Marin Dragoș!

Conducerea Mamma Mia nu a răspuns la telefon pentru a comenta pe marginea acestui subiect.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments