21 de ani în slujba administrației

După premiza ”căutăm soluții, nu scuze”, prefectul Marian Șerbescu a reușit în mai puțin de doi ani să scadă cu 20 % numărul petițiilor, să supravegheze evoluția spectaculoasă a activității de înmatriculare a vehiculelor și permiselor de conducere, iar la pașapoarte programările ajung acum la două luni, zilnic eliberându-se aproximativ 200 de bonuri.

0
680
Prefectul Marian Șerbescu

Prefectul Marian Șerbescu se plimbă ca un simplu cetățean al acestui județ prin instituțiile locale acolo unde ieșenii s-au plâns de nereguli. Dacă nu e la birou, Marian Șerbescu poate fi găsit pe teren unde încearcă să rezolve problemele cetățenilor. „În linii mari, parcursul meu în viață a fost același cu al multor ieșeni. Am absolvit în anul 1994 Colegiul „Costache Negruzzi”, „Liceul Internat” cum se numea pe atunci, după care am urmat studiile superioare la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „A.I. Cuza”. După obținerea licenței în economie, în 1998, m-am angajat ca inspector de specialitate în cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului din subordinea Consiliului Județean, fosta Direcție de Asistență Socială. Nu m-am „suit pe casă”, cum se spune; am avut o carieră firească. Simplu angajat în 1998, șef de birou în 2000, șef de serviciu în 2003, director general adjunct în 2009. Cam în acea perioadă mi-am luat și masteratul la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” Iași. În cadrul Instituției Prefectului Iași sunt din 2012 și aș putea spune că „stagiul” de patru ani, în funcția de Director de Cancelarie, dinainte de a fi numit prefect mi-a prins foarte bine, cunoscând deja o bună parte dintre problemele cu care aveam să mă confrunt. Firește, niciun mandat nu seamănă cu cel dinainte și nici cu cel următor, dar liniile generale sunt asemănătoare. Întregul parcurs meu profesional este exclusiv în administrația publică și tot în acest domeniu intenționez să îmi continui cariera”, a declarat prefectul Marian Șerbescu.

 

”Căutăm soluții, nu scuze”

Funcționarul public se află în serviciul cetățeanului, susține prefectul Marian Șerbescu.

“Trăim în secolul vitezei, iar cetățenii au, firește, lucruri mai importante de făcut decât să socializeze cu alții, la aceeași coadă. În această direcție, am organizat periodic audiențe în teritoriu, astfel încât oamenii să nu trebuiască să vină de la Deleni sau Oțeleni până la Iași, ci să primească răspunsul cât mai aproape de casă.Încă de la începutul mandatului de prefect am stabilit și un mod de lucru mai aplicat cu autoritățile publice locale. Am organizat și voi organiza și în acest an întâlniri zonale cu primarii, la care participă și directori de instituții deconcentrate. Pe de o parte, aflu „de la firul ierbii” problemele existente, iar pe de altă parte, ajungem la o aplicare unitară a legii. Iar efectele încep să se simtă. Au dispărut aproape complet situațiile absurde în care, pe spețe similare, primarii din două comune dădeau soluții diferite pentru că interpretau diferit același text de lege. Totodată, numărul petițiilor înregistrate la Prefectură a scăzut în decurs de un an cu aproximativ 20%, ceea ce se datorează, cred eu, și faptului că încercăm să venim cât mai mult în întâmpinarea cetățeanului”, a explicat prefectul Marian Șerbescu.

 

Cetățenii nu mai stau la cozi interminabile

 Cu ajutorul tehnologiei și al mai multor aplicații cetățenii care au treabă fie la pașapoarte, înmatriculare a vehiculelor și permiselor de conducere sau la Direcția de Finanțe reușesc acum să se programeze și să nu mai stea cu orele la cozi. „Am reușit, aplicând un sistem de programări online, dublat de un sistem de ticketing, cu bonuri de ordine, înființând ghișee sau optimizând circuitul documentelor, să reducem permanent timpii de așteptare. La pașapoarte, programările ajung acum la două luni, dar compensăm prin preluarea celor care vin direct la sediu și iau bon de ordine. Se eliberează aproximativ 200 de bonuri zilnic, deci practic oricine vine la sediu își rezolvă problema pașaportului în aceeași zi. O evoluție spectaculoasă a cunoscut-o activitatea de înmatriculare a vehiculelor și permiselor de conducere. Pentru preschimbarea permisului, pentru autorizarea provizorie, radierea unui vehicul sau eliberarea unui duplicat după permis, programarea se face de pe o zi pe alta. La transcrierea unui vehicul, programările sunt peste cinci-șase zile. La fel și pentru înmatricularea unui vehicul. Pentru preschimbarea unui permis străin, programarea este peste trei zile. N-ați mai auzit de vreo situație în care să expire numerele roșii până să apuci să te programezi pentru înmatricularea definitivă. La ghișeele Direcției de Finanțe sau la cele ale Oficiului vamal, am mers personal de nenumărate ori, de fiecare dată când apăreau sincope. În cazul oficiului vamal, s-a găsit soluția mutării acestuia într-un spațiu mai adecvat, la Poșta din Păcurari. Iar astfel de exemple mai pot fi date. Vreau să subliniez totuși că aici nu vorbim de prefectul care face și drege, de indicațiile prețioase în lumina cărora și așa mai departe. Pur și simplu ne adunăm la aceeași masă și nu ne ridicăm până nu rezultă din discuții o idee viabilă”, a mai spus prefectul Marian Șerbescu.

 

În proporție de peste 90%, cetățenii care vin în audiențe sau cei care depun petiții, prezintă probleme de fond funciar.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments