Întâlniri pe teme juridice în școală

despre trafic, corupție, infracțiuni, victime, drepturi, obligații cu părinți și profesori

0
399 views

Campania de conștientizare și informare a drepturilor și obligațiilor cetățenilor, „Școala juridică a părinților – Sharing Law”, continuă în școlile de pe raza județului Iași.

Astfel, pe data de 13 noiembrie am ajuns la Școala Gimnazială „Ion Simionescu” Iași, ca urmare a invitației făcută de către directorul instituției de învățământ, prof. Virginia Arghiropol, și de către directorul adjunct, prof. Nicoleta Prepeliță.

 

La fiecare întâlnire juridică pe care o stabilim, noi (echipa Asociației pentru Dialog în Justiție) avem un ritual de cunoaștere a participanților (eliminând astfel barierele de comunicare) prin invitarea tuturor celor prezenți la o cafea din partea casei.

Acest gest conduce la o deschidere a participanților către noi, concluzionând cu o rezolvare mai profundă și mai largă a problemelor care există.

 

La ședința din data de 13 noiembrie au participat părinții (reprezentanți ai părinților din fiecare clasă) și cadrele didactice din unitatea de învățământ.

 

Temele de discuție, pe care le-au dezvoltat specialiștii, au făcut parte din dreptul penal, dreptul civil, traficul de persoane, prevenirea și combaterea corupției, siguranța pe internet, modalități de prevenire și soluționare a conflictelor pe cale amiabilă și alte aspecte de educație civică și juridică pe care părinții și profesorii le-au ridicat.

 

Întâlnirea cu părinții a fost deschisă cu o discuție despre corupție, inițiată de către comisar șef Candice Petcu, din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Cum putem preveni, cum putem combate faptele de corupție, unde și cui ne putem adresa în vederea sesizării acestora.

Discuțiile s-au centrat în jurul unei reguli simple, cu mesaj logic: să nu plătim a doua oară un serviciu care este deja remunerat.

În acest context, s-a pus în discuție situația în care un cetățean, drept mulțumire pentru serviciul prestat de funcționarul public, îi dăruiește acestuia o „atenție”. Ei bine, comisarul șef DGA atrage atenția că aceste gesturi pot fi interpretate drept mită.

Așa că, mare atenție la „atenții”!

Domeniul dreptului civil a fost abordat de avocat Doina Stupariu, care a punctat cu prioritate importanța obligatorie a respectării interesului superior al copilului prin prisma relației familie-școală.

Tot pe domeniul dreptului civil a intrat și avocat Roxana Baban, care a punctat drepturile, libertățile și obligațiile părinților în raport cu copilul și școala.

Reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Claudiu Mercaș, a punctat aspecte importante din domeniul dreptului penal, cu prioritate despre răspunderea penală a minorilor sub 18 ani, cea a adulților, obiectul și subiectele infracțiunii, comportamentul în siguranță pe internet, prevenirea situațiilor neplăcute dintre copil-părinte, copil-profesor.

Discuția din domeniul dreptului penal a avut ca idee centrală următoarea atenționare: „necunoașterea legii nu te absolvă de răspundere!”.

În discuția privind rețelele de socializare a intervenit apoi comisar Anamaria Stamatin, din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (Centrul Regional Iași), care a punctat pericolul la care sunt expuși copiii pe aceste site-uri, dacă sunt lăsați nesupravegheați, dar nu numai.

Ca și argument, comisarul a prezentat statistici îngrijorătoare privind numărul uriaș de victime racolate prin intermediul Facebook, de către prieteni, rude sau necunoscuți, care erau păcălite prin diferite metode.

Cea mai folosită metodă de racolare a victimelor este cea numită „Lover Boy”. Prin această metodă, traficanții de persoane păcălesc victimele că sunt îndrăgostite de ele, urmând ca după ce acestea cad în capcană, să le traficheze sexual, să le exploateze prin muncă. Totodată, comisarul a atras atenția că, la nivel național, Iașul este pe locul 2, adică în topul clasamentului ce privește numărul de victime care cad în plasa traficanților de persoane.

 

Reamintim că „Școala juridică a părinților – Sharing Law” face parte din programul de responsabilizare inițiat de Asociația pentru Dialog în Justiție și desfășurat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Direcția Generală Anticorupție și alți colaboratori externi.

Educația continuă…

 Maria Păduraru

Președinte Asociația pentru Dialog în Justiție