O duminică electorală la Brașov: 15 noiembrie 1987

0
256 views
Lucian Dirdala

Nu e o cifră rotundă, dar istoria și memoria nu lucrează doar cu cifre rotunde. În ziua de 15 noiembrie 1987, zeci de mii de brașoveni au protestat împotriva regimului Ceaușescu, cerând pâine și libertate. Spre a-i enerva și mai mult pe susținătorii declarați sau ascunși ai vechiului regim, să spunem că a fost unul dintre cele mai frumoase și nobile momente ale istoriei noastre contemporane.

Printre manifestanți s-au numărat, desigur, și moldoveni ajunși în Brașov purtați de fluxurile industrializării din anii interbelici și apoi – cu o mult mai mare intensitate – din anii comunismului. La fel se întâmplase în Valea Jiului, în 1977, și la fel avea să se întâmple, în decembrie 1989, la Timișoara. Pentru toți cei care, în a doua jumătate a anilor ’80, spărseseră monopolul informațional impus de regim, de altfel tot mai precar, vuietul străzii și al pieței brașovene a fost un semnal clar că și în România se poate. Și că există riscul ca transformarea să fie violentă.

Spre a le face în ciudă nostalgicilor vechiului regim, să menționăm faptul că a fost o mișcare muncitorească. Da, între oamenii de la Steagul Roșu, de la Tractorul sau din alte citadele ale industriei orașului (astăzi, în mare majoritate, dispărute) chiar s-a născut o adevărată solidaritate, doar că nu în sensul dorit de comuniști, ci împotriva lor. Și tot spre enervarea celor ce regretă perioada comunistă, muncitorii din industria grea chiar au dat dovadă de o „solidaritate de clasă” și o „conștiință revoluționară” ce i-au inspirat și pe ceilalți brașoveni care, sfidând riscurile, li s-au alăturat. Munca grea, în acea epocă, nu se limita la fabrici. Ea cuprindea toate eforturile și sacrificiile făcute pentru o viață demnă, în vremuri întunecate.

Cum 15 noiembrie 1987 era o zi electorală în România socialistă, să remarcăm că acei muncitori și toți brașovenii care li s-au alăturat pe drum au ales. Au plecat din fabrici și s-au adunat cu toții la o unică secție de votare, la Comitetul județean de partid. Au intrat și au făcut exact ceea ce simțeau. Rolul buletinelor de vot a fost jucat de portretele cuplului conducător, de volumele cu coperți roșii, dar și de bunătățile rezervate clasei muncitoare, dar doar prin intermediul reprezentanților ei autorizați. Sigur că nu falsa democrație socialistă a fost pulberea exploziei, și la fel de bine ne-am putea închipui un scenariu similar într-o zi de lucru sau într-o duminică obișnuită. Dar palma primită în acea zi de regimul Ceaușescu a fost dură și pentru că totul s-a întâmplat într-o zi pe care puterea o rezervase ficțiunii democratice.

Să-i lăsăm pe lăudătorii lui Nicolae Ceaușescu și să ne îndreptăm atenția asupra admiratorilor eșalonului secund, instalat la putere în decembrie 1989. Așa cum era de așteptat, noul regim a încercat să-și însușească ilicit moștenirea lui 15 noiembrie. Fusese o manifestație populară generată în primul rând de lipsurile materiale, nu avusese în frunte lideri vizibili, nu părea a fi fost inspirată nici de Europa Liberă, nici de manifestele intelectualilor contestatari. Părea perfect compatibilă cu ideea de comunism cu față umană promovată de echipa din jurul lui Ion Iliescu, cel puțin în primii doi-trei ani post-decembriști. Din fericire, nu au reușit. Iar toți cei care au încercat să insulte participanții la revolta din 15 noiembrie 1987, sugerând că a fost doar o demonstrație motivată economic și contestându-i angajamentul în favoarea libertății și dreptății, au plătit prețul politic cuvenit. Cel puțin la Brașov.