Teren de la primărie pentru firma primarului! Vatamanu își face hotel

0
1508

Firma lui Ionel Vatamanu, edilul  orașului Târgu Frumos, SC Țac-Țac SRL, a cumpărat în centrul orașului o clădire de la o societate care țepuiese primăria Primăria nu a făcut demersurile legale necesare pentru a-și recupera toți banii, dar în schimb societatea respectivă a vândut către SC Țac-Țac SRL o clădire în centrul orașului la un preț mai mult decât avantajos  Deși se află în proprietatea  Consiliului Local, terenul aferent clădiriii a ajuns la familia Vatamanu, ceea ce l-ar  putea plasa pe primar din nou într-un conflict de interese

Nu degeaba se chinuie Vatamanu să-l pună pe fiul său pe funcția de primar interimar atunci când va veni vremea să se pună totuși în aplicare sentința  judecătorească care îi interzice să mai conducă administrația orașului!

Din 2012, de când Ionel Vatamanu a devenit primar, averea familiei dar și patrimoniul firmei sale, SC Țac-Țac SRL, s-au mărit de câteva ori. Deja unii se întreabă: Vatamanu vrea să ia toate clădirile și terenurile din oraș? Nu vom putea prezenta într-o singură pagină de ziar toate proprietățile acumulate din 2012 și până în prezent de familia Vatamanu și SC Țac-Țac SRL. Ne vom opri însă asupra achiziției unei clădiri centrale, deoarece modul în care s-a desfășurat tranzacția ridică foarte multe semne de întreabare sub aspectul moralității și al legalității. Este vorba despre clădirea situată chiar la marginea drumului european de cealaltă parte a pieței, pe strada Cuza Vodă nr.81. În acest imobil a funcționat ani de zile sucursala locală a Băncii Transilvania.

Vatamanu vâna de mult clădirea

cladire tg frumosImobilul cu o suprafață utilă totală de 479,23 mp, compus din parter cu o suprafață de 160,15mp, etaj I cu suprafață de 157,44 mp și etaj II cu suprafață de 161,63 mp a aparținut unei societăți cu sediul în municipiul Iași și anume Multicont Service SRL. Această societate comercială a intrat în insolvență în anul 2012, dar decizia de vânzare a patrimoniului s-a luat din anul 2014, când Vatamanu era deja de doi ani primar al orașului Târgu Frumos. De altfel, Primăria orașului Târgu Frumos a fost notificată de intrarea în insolvență și faliment de către lichidator, fiind chestionată asupra cuantumului taxelor și impozitelor locale neachitate de Multicont Service pentru ca suma să fie înscrisă și în tabelul creditorilor. Mai mult ca sigur, cu acest prilej a aflat și Vatamanu despre faptul că imobilul cu două etaje din centrul orașului este scos la vânzare. Astfel, nici bine nu au apucat lichidatorii să spună la ce preț ar putea fi vândută clădirea, că la data de  21.10.2015 firma primarului, SC Țac-Țac SRL, trimite lichidatorului o ofertă de cumpărare a clădirii la un preț de 100.000 euro.

Vândută către Țac-Țac la un preț mai mic

Câteva săptămâni mai târziu, o altă societate din oraș și anume SC Iolim SRL, trimite lichidatorului o adresă în care transmite că este dispusă să plătească pentru imobilul respectiv suma de 600.000 lei. În mod normal, lichidatorul trebuia să bată palma cu reprezentanții firmei Iolim SRL și să vândă cladirea către această firmă, mai ales că oferta financiară era mult mai mare decât cea a Țac-Țac SRL. În plus, oferta Iolim SRL era mult peste valoarea la care fusese evaluat imobilul, după cum a recunoscut chiar lichidatorul într-un raport trimis judecătorului sindic. Ulterior, același lichidator publică un raport în care arată că imobilul a fost vândut către SC Țac-Țac SRL în urma unei licitații care ar fi avut loc în data de 1 aprilie 2016, firma primarului Ionel Vatamanu fiind singurul ofertant. Mai mult decât atât, imobilul este vândut la valoarea din raportul de evaluare, adică la un preț de 587.452 lei, fără TVA. Au știut cei de la Iolim SRL de această licitație? Lichidatorul a susținut că a publicat anunțul de licitație într-un ziar central ăi că l-a afișat la Tribunalul Iași și la sediul Primăriei Târgu Frumos. Știe cineva dacă Primăria Târgu Frumos are un afișier și cam pe unde se află acesta? Poate că afișarea s-a făcut numai în biroul primarului, care a ținut tot timpul să fie informat cu privire la situația clădirii.

Primăria s-a ales cu paguba

Cui i-a mai păsat de banii bugetului local al orașului Târgu Frumos în condițiile în care primarul era doar preocupat să pună mâna pe clădire?  În final, Primăria orașului Târgu Frumos nu a recuperat de la Multicont Service SRL toți banii pe care-i revendicase. Astfel, la data 1 februarie 2016, Primăria orașului Târgu Frumos notifică lichidatorul judiciar al SC Multicont Service SRL cu privire la faptul că firma aflată în faliment datorează bugetului local suma de  76.811 lei reprezentând taxe și impozite neachitate. Lichidatorul nu admite însă întreaga creanță înscriind Primăria Târgu Frumos în tabelul creditorilor doar cu suma de 65.611 lei. În mod surprinzător, Primăria Târgu Frumos nu a contestat decizia lichidatorului așa cum prevede Legea. Un alt creditor, Primăria municipiului Galați a avut parte de același tratament din partea lichidatorului care a diminuat foarte mult valoarea creanței solicitate de autoritatea locală  însă această instituție nu a renunțat foarte ușor. Pentru că i-a fost diminuată creanța, Primăria municipiului Galați a contestat în justiție tabelul creditorilor Multicont Service SRL. Contestația Primăriei Galați s-a judecat la Tribunal în dosarul 122/99/2011/a4. Oare refuzul Primăriei Târgu Frumos de a contesta decizia lichidatorului nu reprezintă un abuz în serviciu? În concluzie, cu Vatamanu primar la Târgu Frumos, când vine vorba de bani pe primul loc se află Țac-Țac SRL, iar interesele orașului sunt situate undeva mai la coada clasamentului. Mai trebuie precizat că terenul pe care se află clădirea cumpărată de SC Țac-Țac SRL se află în proprietatea Consilului Local al orașului Târgu Frumos. SC Țac-Țac SRL a primit de la primărie drept de superficie pentru suprafața respectivă. De altfel, contractul de constituire a dreptului de superficie a fost semnat de conducerea primăriei și reprezentanții firmei Țac-Țac.
Din nou în conflict de interese?

Lângă clădirea cumpărată de SC Țac – Țac SRL se mai află o suprafață de 486 metri pătrați de teren de care Primăria a aflat imediat după ce SC Țac-Țac SRL a cumpărat imobilul. Pentru că nimeni din primărie nu a avut nici un interes legat de această suprafață, terenul a fost lăsat de izbeliște. După două luni de la achiziționarea clădirii de către SC Țac-Țac SRL, Consiliul Local al orașului Târgu Frumos, controlat de PSD, partid din care face parte și Vatamanu, emite Hotărârea cu nr.21 privind „însușirea în domeniul privat a suprafeței de 486 mp, teren situat în strada Cuza Vodă nr.81”. Această hotărâre a fost dată cu intenția de a concesiona terenul, intenție manifestată deja de firma primarului. Potrivit unor surse, firma Țac-Țac va amenaja în această clădire un hotel și are nevoie de suprafața respectivă pentru amenajarea unei parcări. De altfel, prin cererea cu nr.2.387 înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară,  la data de 20 februarie 2017, Primăria orașului Târgu Frumos a solicitat alipirea suprafeței de 486 mp la proprietatea cumpărată de SC Țac-Țac SRL pe strada Cuza Vodă nr.81. Potrivit unor surse, această alipire s-a putut efectua deoarece firma Țac-Țac a concesionat deja suprafața respectivă de teren. În plus, potrivit unor surse, s-ar fi declanșat deja unele proceduri ca firma Țac-Țac să cumpere acest teren de la primărie. Întreaga situație l-ar putea plasa pe Vatamanu într-un nou conflict de interese, iar pentru primarul de la Târgu Frumos asta ar însemna recidivă. Asta deoarece la sfârșitul anului trecut, Vatamanu a primit deja un an de închisoare cu suspendare pentru conflict se interese. În primul său mandat de primar, în anul 2012, firma Țac-Țac cumpărase de la primărie o suprafață de teren în vederea extinderii unui punct de lucru.

Vatamanu: „Terenul este dat cu drept de supreficie”

Contactat telefonic de jurnaliștii 7 Est, primarul Ionel Vatamanu a dat un răspuns evaziv.

„Eu nu am nici o legătură cu firma Țac-Țac. Ce puteau să facă, să ia clădirea și să o mute în Iași? „, a spus nervos Ionel Vatamanu.

Ulterior, Vatamanu s-a mai calmat, a revenit cu un telefon și a transmis unele precizări.

„Terenul este acordat sub formă de superficie, nu este nici concesionat nici închiriat, nu pot să vă spun exact care este valoarea acestor superficii deoarece trebuie să mă interes la serviciul de taxe și impozite și în plus maii trebuie făcută o alipire. Sper ca istoria să nu se repete ca în cazul celor 9 metri pătrați și să pățesc ceea ce-și doresc unii să pățesc”, a spus Vatamanu.

Primarul s-a referit la  faptul că ar putea fi acuzat din nou de conflict de interese.

ANI a decis: Vatamanu pleacă acasă!

Prin sentința prin care este condamnat la un an de închisoare pentru conflict de interese i se interzice lui Vatamanu să mai ocupe mandatul de primar. În ultimele luni, acesta s-a apărat, susținând că și această pedeapsă accesorie a fost suspendată de instanță. Însă argumentele lui Vatamanu au picat ieri când Agenția Națională de Integritate a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia a transmis că primarul de la Târgu Frumos s-a aflat în conflict de interese atunci când a concesionat firmei Țac-Țac o suprafață de 90 mp. Ori, potrivit Legii de funcționare a Agenției Naționale de Integritate, demnitarii pentru care s-a stabilit că s-au aflat în conflict de interese nu mai pot ocupa o funcție publică timp de 3 ani.

Tudor LEAHU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments