Unul dintre criminalii din Podu Iloaiei a blocat dosarul Cordunenilor

0
2378
  • Daniel Târșu, unul dintre autorii măcelului de săptămâna trecută de la Podu Iloaiei, este inculpat în dosarul Clanului Corduneanu, judecat în prezent la Cluj

Crima odioasă din Podul Iloaiei, petrecută în urmă cu o săptămână, a dat peste cap judecata magistraților în dosarul de la Curtea de Apel Cluj, al renumitului clan mafiot al Cordunenilor. Daniel Târșu, cel care a participat alături de vărul său, Florin Pricop, la asasinarea unui localnic, a fost condamnat anterior la pușcărie, cu executare, pentru complicitate la înșelăciune, șantaj și infracțiuni de grup organizat, alături de membrii familiei Corduneanu. Pe 2 aprilie, Târșu și Pricop      l-au măcelărit, cu o seceră și o bâtă, pentru a se răzbuna, pe Petru Sava, deoarece acesta din urmă i-ar fi denunțat în trecut la poliție. Ucigașul din Podu Iloaiei a colaborat trainic cu familia Corduneanu, fiind unul dintre executanții de bază ai planurilor infracționale ale acestora.

Criminalul, folosit la escrocherii bancare chiar de către Corduneni

Dosarul Cordunenilor de la Cluj bate pasul pe loc din cauza răzbunării mafiote sângeroase de la Podu Iloaiei, petrecute saptămâna trecută. Doi verișori, Daniel Târșu și Florin Pricop, proaspăt eliberați din pușcărie pentru crimă, s-au gândit să-și facă singuri dreptate.  În noaptea de 2 aprilie, cei doi indivizi l-au omorât în bătaie pe Petru Sava, după ce anterior, au dat cu mașina peste acesta, pe motiv că, în trecut, victima i-ar fi denunțat la poliție pentru că ar fi săvârșit o altă crimă. Practic, Pricop,  aflându-se la volanul mașinii sale, un Volkswagen Polo, a intrat cu viteză mare într-un grup de oameni în care se aflau și cele două victime, Șerban Dumitru Vasile și Petru Sava. În urma impactului, Șerban a fost rănit grav iar Sava a fost înjunghiat mortal , după ce reușise în prealabil să fugă de la fața locului. La termenul de judecată din data de 11 aprilie 2017, magistrații Curții de Apel Cluj au hotărât să amâne judecarea dosarului Corduneanu, tocmai din cauza acestei crime oribile petrecute în Podu Iloaiei. Mai precis, Târșu ar fi fost folosit în trecut de către Corduneni pe post de executant la săvârșirea unor escrocherii bancare și înșelăciuni. Ulterior, bărbatul a și fost condamnat la pușcărie, cu executare, în dosarul Cordunenilor.

Un dosar complex cu 27 de inculpați

Dosarul temutului clan a ajuns la Curtea de Apel Cluj în primăvara lui 2017.  Activitatea infracțională a clanului a fost stopată de DIICOT Iaşi în 2008, când procurorii au reuşit să construiască un rechizitoriu de sute de pagini şi declaraţii ale unor denunţători cu identitate protejată. Structura decizională a grupării este constituită din inculpaţii: Corduneanu Adrian, Tofan Bogdan fost Corduneanu, Tiugă Petronela fostă Corduneanu, Rusu Gheorghe fost Corduneanu, Bogdan Iulian Cătălin, Călin Vasile fost Corduneanu.

În dosarul care s-a judecat pe fond la Tribunalul Maramureş, iar acum a ajuns la Curtea de Apel Cluj, Bogdan Constantin Corduneanu este portretizat ca liderul grupului infracţional. De menţionat este faptul că atât Bogdan, cât şi alţi inculpaţi din dosar au renunţat la numele de familie, care de altfel a fost ultra-mediatizat de-a lungul ultimilor şapte ani, la nivel naţional. Tribunalul Maramureș i-a condamnat pe membrii clanului la pedepse cu executare, cuprinse între 5 și 10 ani de pușcărie precum și la plata unor daune morale însemnate de sute de milioane de lei. Dacă deciziile de condamnare vor rămâne definitive, din cuantumul acestora vor fi scăzute perioadele petrecute în arest preventiv.

Nicu SAMSON

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments