Incredibil! Cadre universitare din Bacău, suspectate că și-au obținut prin FALS titlurile științifice. Procurorii au făcut percheziții

0
268

Parchetul Judecătoriei Bacău efectuează cercetări într-un dosar penal în care sunt suspecte mai multe cadre universitare, care şi-au obţinut titlurile ştiinţifice prin fals şi au beneficiat discreţionar de sponsorizări şi contracte de cercetare. Printre cei vizaţi de anchetă se numără Valentin Nedeff, fost rector al Universităţii şi Costel Ceocea, şeful SIF Moldova, devenit conferenţiar universitar cu un dosar în afara legii.

 

De la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău au fost ridicate o serie de documente, prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Cazul este cercetat în colaborare cu Serviciul Judeţean Anticorupţie din Bacău (Direcţia Generală Anticorupţie), căruia Parchetul i-a delegat sarcini.

 

Oamenii legii cercetează mai multe cazuri în care s-au făcut infracţiuni la acordarea titlurilor universitare dar şi contractele de sponsorizare, unele dintre ele, acordate discreţionar sau fictive, pentru ca viitoarele cadre universitare să poată creşte în grad. Rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău, Carol Schnakovszky, nu a comentat în niciun fel situaţia. „Sunt la curs acum, chiar nu ştiu ce se întâmplă, vorbiţi cu doamna Cîrtiţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei“, a spus Carol Schnakovszky pentru „Adevărul”.

 

Purtătorul de cuvânt al Universităţii, conferenţiarul Cristina Cîrtiţă, a confirmat existenţa unei Ordonanţe a Parchetului Judecătoriei Bacău, dar afirmă că nu ştie ce fel de documente s-au cerut. „A fost o acţiune de predare de documente, pe baza unei ordonanţe a Parchetului Judecătoriei“, a precizat Cristina Cîrtiţă.

 

Printre cadrele universitare suspectate de anchetatori se numără fostul rector al Universităţii, Valentin Nedeff, actual preşedinte al Senatului Universităţii, Valentin Zichil, decan interimar la Inginerie, actualul rector Carol Schnakovszky, conferenţiarii Emilian Moşneguţu, Mirela Panainte (finii rectorului Nedeff) dar şi Costel Ceocea, preşedintele Societăţii de Investiţii Financiare (SIF) Moldova. Cel din urmă a ajuns conferenţiar universitar după ce a dat mai multe sponsorizări Universităţii, direcţionate şi către fiul rectorului, Florin Nedeff. Mai mult, dosarul de conferenţiar al lui Costel Ceocea nu îndeplineşte standardele minimale impuse, cu caracter de lege, de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments