Ești implicat într-un proces penal? Află aici cum îți poți rezolva conflictul

0
129 views

În  cazul comiterii de fapte penale, medierea este posibilă în orice etapa a procesului penal. Medierea intervine chiar dacă suspectul se afla în arest ori în stare de libertate, chiar dacă dosarul penal este în faza de cercetări penale la poliție ori este trimis la Parchet, chiar dacă dosarul a ajuns în cameră preliminară sau chiar dacă s-a ajuns la fondul judecății.

 

Obiectivul procedurii medierii este  de a stinge conflictul pe cale amiabilă prin discuții facilitate de către mediator, prin negocieri directe/indirecte spre o înțelegere totală a părților implicate în diferendul penal. Scopul medierii penale este dat de înțelegerea părților cu privire la înlăturarea răspunderii penale, a pretențiilor civile ale victimei (persoanei prejudiciate), precum orice alte aspecte incidente în cauză.

 

 

Medierea este o procedură voluntară, nicio parte implicată într-un conflict nu poate fi obligată să participe la procedura de mediere. Soluția generată în urma unei proceduri de mediere aparține în exclusivitate părților,  este o soluție stabilită în mod liber, de comun acord, fără a exista constrângeri, fără a fi impusă.

 

În cadrul procedurii de mediere, mediatorul are rolul de a discuta fiecare aspect al conflictului, de a analiza împreună cu părțile implicate conflictul într-un cadru restrâns, confidențial putând organiza atât sesiuni/ședințe comune, unde sunt implicate ambele părți, cât și sesiuni/ședințe separate pentru a se obține soluții optime și mulțumitoare de rezolvare a conflictelor.

 

Procedura medierii începe odată cu semnarea contractului de mediere, prin care părțile își dau consimțământul de a participa la mediere și de a depune toate eforturile de a ajunge la o înțelegere reciproc avantajoasă.

 

Soluția procesului de mediere  îmbracă forma unui acord de mediere, în care este stipulată înțelegerea dintre părți exact în modul în care au agreat-o, stabilind în cele mai mici detalii orice obligație ce  îi revine fie făptuitorului/infractorului, cât și victimei.

 

Principalul efect al contractului de mediere este dat de  suspendarea urmăririi penale, sau după caz, suspendarea judecații, în temeiul prezentării de către părți a contractului de mediere. Suspendarea nu poate dura mai mult de trei luni.

 

Acordul de mediere reprezintă înțelegerea părților, stabilită în mod liber, neîngrădită și neviciată. În funcție de etapa procesului penal în care se realizează acordul de mediere și în funcție de infracțiunea comisă, acest acord de mediere poate înlătura răspunderea penală și încheia procesul penal sub toate aspectele sale (parte penală și parte civilă). Acordul de mediere  poate sta la baza deciziei judecătorului de a renunța la aplicarea pedepsei sau poate aduce beneficii pentru făptuitori privind individualizarea  unei pedepse mai mici sau poate sta la baza deciziei judecătorului de a suspenda executarea pedepsei sau de a stabili ani mai puțini de executare, luând în considerare atitudinea de reparare sau încercarea de a repara situția produsă.

 

Conform legii, în cursul unui proces penal, indiferent de infracțiunea comisă se poate încheia oricând un acord de mediere cu privire la latura civilă, la recuperarea prejudiciul cauzat victimei.

 

Medierea este un drept al oricărei persoane implicate într-un proces penal. Este un drept al persoanei vătămate, un drept al inculpatului, un drept al părții civile, un drept al părții responsabile civilmente. Medierea este un drept prevăzut în legislația românească, dar și o necesitate a societății noastre.

 

Roxana Dumitriu

dumitriu_ele@yahoo.com

0740.759.651