Prima grijă a autorităţilor: să cheltuie pe sedii. 5 milioane de lei PENTRU CONFORTUL CJ

0
245

Clădirea din V. Alecsandri trebuia terminată din aprilie, dar contractul cu Moldoconstrut a fost reziliat şi licitaţia se reia. În 3.500 mp se vor muta direcţiile subordonate Consiliului Judeţean şi, astfel, cu un sediu nou treci mai uşor mandatul.

 

Consiliul Județean ar putea avea, peste jumătate de an, un al doilea sediu, pe strada Vasile Alecsandri.  Clădirea despre care se spune de ani buni că va fi noul sediu al Consiliului Județean va găzdui doar direcțiile subordonate acestuia. Aparatul CJ va activa în continuare în Casa Pătrată, în timp ce alți subordonați ai instituției se vor lăfăi în nu mai puțin de 3.500 mp de birouri noi.

 

Contract eşuat

Moldoconstruct nu a reușit să finalizeze, până pe 4 aprilie, renovarea sediului de pe Vasile Alecsandri, astfel încât Consiliul Județean a început deja să caute un alt executant care să scoată la capăt lucrarea. Moldoconstruct a contestat în instanţă, cu slabe șanse, decizia CJ de a-i lua contractul. Firma se angajase, în octombrie anul trecut, pentru 6,47 milioane de lei, să termine renovarea sediului, amenajarea interiorului clădirii și a exteriorului, precum și instalațiile electrice și sanitare. „Au reușit să realizeze abia 22% din lucrare. Din ce am înțeles de la ei, au avut probleme financiare. Scheletul clădirii, structura, fusese făcut din anii trecuți, acum aveau de realizat partea mai ușoară a lucrării. Din păcate, termenul limită de 4 aprilie nu a fost respectat și s-a renunțat la contract, urmând să fie scos la licitație pentru continuare. În mod normal, după acordarea contractului lucrările ar urma să dureze 5 luni”, ne-a spus Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al CJ Iași.

 

 

3.500 mp de birouri pentru funcţionari, una din urgenţele CJ

Clădire nou-nouță

Statul are grijă de angajații săi, iar Consiliul Județean nu face excepție.  Consiliul Județean a scos la bătaie 5 milioane de lei pentru ca lucrările să fie finalizate și pentru a-și vedea sediul nou de pe Vasile Alecsandri populat de funcționari. În noua clădire se vor muta, conform declarațiilor reprezentanților CJ, direcții și instituții subordonate. „În sediul de pe Vasile Alecsandri se vor muta reprezentanții Euroregiunii Siret Prut Nistru, instituțiile de la sediul pe care îl avem în Bucium, inclusiv Centrul de Creație, Direcția de Evidență a Persoanelor, care are nevoie și de o arhivă, Camera Agricolă, Direcția de Drumuri. Din ce știu proiectul prevede că acolo va fi și un muzeu dedicat pogromului de la Iași. În prezent sediul pe care îl avem la Casa Pătrată este insuficient. Sunt birouri în care lucrează 5-6 angajați”, ne-a spus Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al CJ Iași.

 

Citește și Afacerea „Parcul comunal” reînvie cu primari pesedişti. Guvernul Ponta a acuzat dur programul finanţat de Elena Udrea. Acum, fondurile s-au deblocat

 

Al doilea contract reziliat

Consiliul Județean Iași a mai reziliat în trecut un contract de lucrări pentru întârzieri în termenul de finalizare. În cazul reparării drumului județean Iași-Botoșani, contract de 57 de milioane de lei, semnat cu Euroconstruct la începutul anului 2011, termenul maxim fusese octombrie 2012. Din cauza întârzierilor foarte mari, CJ Iași a renunțat la parteneriatul cu Euroconstruct. La o licitație ulterioară, contractul a fost dat unui consorțiu format din trei firme care trebuie să termine lucrările până la sfârșitul lui 2014.

 

 

 

Sediul fostei Chesturi de Poliție

Conform istoricilor, între 27 și 29 iunie 1941 s-a desfășurat, la Iași, unul dintre cele mai violente pogromuri din România. Datele oficiale vorbesc despre executarea, în cele trei zile, a 13.266 de evrei. Autoritățile române au motivat arestarea a mii de evrei și transportarea lor în sediul Chesturii de Poliție de pe actuala stradă Vasile Alecsandri prin faptul că asupra militarilor români s-ar fi tras focuri de armă din locuințe deținute de evrei. La acea vreme, din puțin peste 100.000 de locuitori ai Iașului, 34.000 erau evrei. Datele oficiale vorbesc de mii de arestări, crime oribile care ar fi avut loc în sediul, în curtea chesturii și în trenurile morții, care i-ar fi transportat pe evrei de la Gara Iași către sudul României. Doar 980 de evrei ar fi supraviețuit masacrului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments