Se fură ca la nebuni! Miliarde de lei evaporate din Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga-Botoșani, ani la rând. Hoțul e bine-merci, la pensie

0
132 views

Un angajat al unei unităţi spitaliceşti a reuşit să ia hrana de la gura unor persoane cu afecțiuni psihice. Sesizări asupra cazului au curs cu nemiluita către Poliţie, numai că şeful de post din sat a tot închis ochii. Gurile rele spun că „dl plutonier e foarte de treabă cu hoţii, numai dacă aceştia dacă sunt atenţi cu el, îi şi protejează”.

 

În urma controlului efectuat de Camera de Conturi Botoşani au fost descoperite mai multe nereguli la nivelul actelor contabile ale Sanatoriului de Neuropsihiatrie Podriga, fiind considerate elemente constitutive ale unor infracţiuni. Deîndată a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. După întocmirea dosarului, acesta a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, care, la rându-i a dispus declinarea competenţei către DNA Suceava. În dosar planau acuzaţii asupra mai multor salariaţi din unitatea spitalicească, în cele din urmă a rămas în cauză doar fostul director administrativ al Sanatoriului, Nicolae Bîţic, arată reporterii de la Botoșăneanul.

 

Vorbind despre Bîțic, toți sătenii l-au caracterizat cu aceeaşi expresie: „ăsta-i omul necuratului, n-are suflet, e negru în cerul gurii, a furat de pe vii şi de pe morţi”.

 

Ciolcacii, braţele caracatiţei

 

În urma controlului Curţii de Conturi, inspectorii financiari au reţinut că, în perioada 2005 – februarie 2008, Sanatoriul Podriga a efectuat plăţi nelegale în sumă de 296.248,96 de lei către P.F. Ciolac Constantin, având în vedere că acesta a emis factura către unitatea spitalicească în valoare de 160.402,89 lei şi a încasat suma de 456.651,85 lei.

 

Activitatea desfăşurată de ex-directorul administrativ Nicolae Bîţic a avut loc cu sprijinul nemijlocit al consăteanului său,  Constantin Ciolac. Traseul banilor era următorul: Nicolae Bîţic îl înştiinţa telefonic pe complice despre sumele de bani virate în contul acestuia, deschis la CEC Săveni. Acesta avea obligaţia de a anunţa unitatea bancară despre intenţia de ridicare cât mai rapid a sumei respective. De îndată ce-i avea sub nas, îi mirosea pe fugă, după care îi arunca în buzunarul prietenului Bîţic. În datele contabile ale lui Constantin Ciolac nu sunt evidenţiate aceste tranzacţii evazioniste, până când nici maşina cu care ar fi cărat marfa nu-i aparţinea. În dosar nu este precizată suma cu care s-a ales complicele Ciolac.

De asemenea, ani la rând s-au întocmit borderouri de achiziţionare de produse agroalimentare pe numele mai multor cetăţeni, fără ca aceştia să fi avut habar despre ce-i vorba.

 

Iaca, iese fum şi fără foc

În septembrie 2009 acelaşi director administrativ plăteşte către SC Interforest SRL Zagon suma de 40.000 de lei reprezentând achitarea contravalorii a 200 de tone de lemn de foc. Conform avizelor de însoţire a facturii rezultă că furnizorul a livrat doar 114  tone de lemn. Când a fost prins cu mâţa în sac a dat-o la întors, aducând câteva avize false. Organul de control a stabilit că cele 86 de tone care n-au fost livrate de SC  Interforest SRL au fost plătite ilegal. IPJ Botoşani, prin Serviciul de Investigarea a Fraudelor, a propus pentru această faptă începerea urmării penale şi a altor trei persoane din cadrul unităţii sub acuza de neglijenţă în serviciu.

În 2006 organizează o licitaţie  pentru reabilitarea pavilionului 3 de la Sanatoriu. Lucrarea pare să fi fost câştigată cu dedicaţie de SC Best Lotus SRL. Furtişagul sună aşa: au fost efectuate lucrări doar în valoare de 168.244 de lei, deşi contractul a fost încheiat pe 391.291 şi majorat prin actul adiţional cu 200.000 de lei. Conform evidenţilor Sanatoriului  Podriga, această clădire nici nu exista în patrimoniul judeţului Botoşani. Unde mai pui că la deschiderea ofertelor pentru licitarea lucrărilor s-a constatat că  a participat o societate care avea drept profil de activitate fabricarea produselor de panificaţie, o alta îşi trăsese obloanele, iar alta teoretic vindea cafea şi băuturi alcoolice, nu avea nici un angajat, dar era chiar a fiului directorului administrativ Nicolae Bîţic.

 

Personaj controversat

Viaţa lui Nicolae Bîţic, spun jurnaliștii de la Botoșăneanul, se leagă ombilical de activitatea unităţii spitaliceşti din Podriga: aici a supt din banul public zeci de ani, aici şi-a desăvârşit scenariul faptelor sale necurate. De aici a ieşit la pensie şi aici vine zilnic să-şi ia porţia de mâncare, pe care, cică, o merită din plin la cât i-a slujit pe bolnavi.

 

În plus, Nicolae Bîţic mai este strecurat în câteva dosare penale legate de alte furturi adunate în proprietăţile de pe teritoriul comunei dar şi în altele inclusiv din Bucureşti.

 

(Sursa: botosaneanul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here