„Run Iași”, duminică, la a doua ediție. Peste o mie de alergători sunt așteptați la start

0
7
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

avea loc duminică, 1 noiembrie.

Alergătorii vor pleca din Parcul „Regina Maria” și se vor îndrepta către Hala Centrală, Pietonalul Ștefan cel Mare, cu întoarcere la Biblioteca Centrală Universitară, parcurgând un traseu care va avea, în total, zece kilometri.

Peste o mie de persoane, atât sportivi, cât și amatori din țară și din Republica Moldova, vor participa la acest mini-maraton, ajuns la a doua ediție.

Numărul participanților s-a dublat față de anul trecut, fapt ce demonstrează interesul crescut al oamenilor din această zonă pentru activități sportive, a precizat campionul național Nicolae Alexandru Soare, care va alerga, de asemenea, în cadrul evenimentului de la Iași: ”Este un eveniment care aduce laolaltă și sportivi de elită, dar și partea de persoane amatoare, dornice de mișcare. Anul trecut, dacă a fost un traseu mai animat, care a început dintr-o parte a Iașului și s-a terminat, a traversat aproape tot Iașul și au fost mai multe obiective de văzut în alergare și în mișcare, anul acesta va fi un cerc mai restrâns, un traseu mai micuț. Din perspectiva mea, va fi un concurs care va crește mult de la an la an, pentru că anul acesta s-a dublat numărul de participanți și asta este ceva wow pentru o competiție care este abia la a doua ediție.”

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate