Bun e vinu, nu-i ca berea!

0
3,396 views

Cică musiu domnu fost suptprefect de la noi, a strâns cercul intim și-a pus-o de-un șpriț baban, pentru simplul motiv că e vorba să se întoarcă pe cai mari, dar pe același scaun, pentru că șăfu mare, Tăriceanu adică, i-ar fi negociat strașnit postu în noua aventură executivă cu Dăncilă, altfel spus, o dovadă în plus că nu l-a cărat degeaba pe Văru de la avion în târg și invers. Asta n-ar fi nimica, dar când s-o simțit abraș și plin de voie bună, nea Bogdan a dat-o pe politică, strigând în fieful înconjurător că se, pardon, micționează, pe șăfu „partidului“, adică dom prezident Maricel, că de data asta l-o „făcut“, politicește vorbind. Acuma, din ce știm noi, șăfu de care pomenea i-ar fi angajat cu ceva vreme înainte la cejeu o „preferată“, ca să nu-i zicem altfel și dacă aude asta, tare ne gândim că eroul nostru o să se cam „ …“ pe persoana lui fizică, pentru că nu credem că o să poată deschide brăcinarii, mâinile fiindu-i ocupate cu „nu da, dom șef, că nu eu …“. Dar, na, la beție, oamenii mai zic și lucruri trăsnite, ca să nu ne gândim că le mai și fac.

P. Ulea paharnicul

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here