RUBRICA DE PAMFLET: Aici adevărul se spune prin strâmbături, iar politica se măsoară în hohote de râs. Personajele sunt fictive, chiar dacă par luate de pe Facebook-ul de ieri. Lectura se face pe proprie răspundere, fără promisiuni goale și fără blocaje de umor!
Don Costelache, mândrețea penelistă a târgului, simți subit cum îl strângeau pantalonii de stofă europeană. Iașul devenise prea mic pentru viziunea lui globală. Anul trecut rezolvase criza din Japonia – adusese înapoi trei poze cu flori de cireș și un zâmbet de protocol. Acum, cu fotograful personal strâns legat de bagaje ca un ienicer modern, Costelache ochi mult mai departe: tocmai la Beijing.
Se urcă pe scara avionului chinezesc, îmbrăcat la patru ace într-o tunică de tovarăș, croită parcă direct după tiparele lui Mao, de ziceai că nu merge la negocieri, ci la Congresul Poporului. În mână ținea strâns o valiză din tablâ misterioasă cu stea roșie, în care ieșenii bănuiau că se află fie contractul secolului, fie pur și simplu sandviciurile pentru drum, plătite generos din taxele și dările poporului de rând.
De la sol, stimabile, Cojo de la ompoziție privea spectacolul cu ochii injectați de patriotism locale. Scenariul era vechi, dar distribuția tot costisitoare. Încărcat de obidă, puse mâna pe telefonul operativ și formă numărul secret de la Beijing. Telefonul de jad sună scurt pe biroul liderului suprem.
XI : Wei? Cine deranjează liniștea Republicii Populare la ora ceaiului?
COJO: Săru-mâna, domnule amparate Xi! Cojo la aparat, de la Iași, de pe Moldova! Ascultă-mă bine, că e urgență geopolitică majoră. Vine un avion spre Beijing. Nu-l lăsați pe Costel să intre în țară! Trimiteți-l înapoi!
XI (pauză lungă, răsfoind rapoartele): Kos-tel? Ah, cel care a coborât din avion îmbrăcat exact ca bunicul meu în ’72? Cel cu costumul de tovarăș și valiza cu stea roșie?
COJO: Exact, el e, șiretul! S-a deghizat ca să vă inducă în eroare, monșer! Vine pe banii ieșenilor noștri să facă turism, nu „miză economică”! Dacă-l lăsați să aterizeze, vă umple albumul de familie cu poze și ne lasă nouă factura! Dați ordin la aviație, ziceți-i că e carantină diplomatică!
XI (zâmbind fin în receptor): Prea târziu, tovarășe Cojo. Protocolul e sfânt. Când un om vine la Beijing îmbrăcat mai comunist decât tot Biroul Politic de la noi și cu fotograful personal după el, noi îi dăm viză de onoare. Deja i-am pregătit orezul și rața lăcuită.
COJO (lovind cu pumnul în masă): Curat ghinion! Iar am rămas cu factura, neică…
În timp ce alegătorii visau la drumuri asfaltate, bibicilor, Don Costelache le trimitea deja de sus vederi cu „Vacanță plăcută în China comunistă!”. Fotograful declanșă blițul, avionul decolă, iar ieșenii rămaseră pe pistă, mândri că au sponsorizat încă o poză reușită în albumul de familie al județului.
